CRIZA CASTANELOR – Ţiganii “atacă” gospodăriile din Tăuţii de Sus

2622

Absolut în fiecare an, furtişagurile sunt la ordinea zilei în localitatea Tăuţii de Sus. Grupuri de romi culeg castanele oamenilor, după care le vând la alţi intermediari, care, mai departe, probabil, le comercializează la sarbatoarea municipiului Baia Mare. Oamenilor le este teamă să intervină, întrucât găinarii devin agresivi dacă sunt surprinşi de proprietari.

Infractorii operează, de obicei, la orele “mici”, pe dealul Tăuţiului. “În fiecare noapte, în perioada asta, trăim cu frica în sân că ne fură, ne prădează castani, iar apoi se fac nevăzuţi. Sunt în stare să-ţi dea în cap, pe proprietatea ta. N-au niciun Dumnezeu”, a relatat Constantin L.

# “Avem pe proprietăţi castani, să vină alţii să fure!”
Situaţia e aceeaşi an de an. Fiind vorba despre un teren accidentat şi despre proprietăţi întinse, la distanţă de case şi aproape de pădure, hoţii acţionează în voie, la adăpostul nopţii. “Am stat împreună cu câţiva vecini, la pândă, într-un an. I-am văzut, însă au luat-o la fugă atunci când au văzut că suntem acolo. Aşa vin, ca mistreţii. Altă dată, un vecin era singur şi a fost ameninţat de ţigani, că dacă spune cuiva, îl vor bate măr. El a povestit că erau vreo cinci. Au cules castane câte au vrut, după care au plecat. Aşa se întâmplă mereu. Noi avem pe proprietăţi castani şi vin alţii şi fură tot. Îi găsim “bătuţi”, de multe ori, înainte să putem face ceva. Parcă nu e de ajuns că puţini mai sunt buni, mulţi sunt uscaţi din cauza cancerului de scoarţă. E şi greu să pui poliţie la marginea pădurii, să îi împiedici să fure. Asta este viaţa”, a spus Constantin L.

Oamenii nu au depus plângere zilele acestea, până în prezent. Ei bănuiesc că hoţii provin tocmai din localitatea lor sau, poate, din Ferneziu, de peste deal şi recunosc că le este şi teamă. Cumva, s-au consolat să se trezească “prădaţi”. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în zilele următoare.

# Multe grădini nu sunt îngrădite, dar au pază… umană
Situaţia este cunoscută de toată lumea, însă, de multe ori, autorităţile efectiv nu au ce să facă. “Sunt multe grădini neîngrijite acolo, lăsate de izbelişte, abandonate. Acolo e clar că merg şi culeg tot. Problema este, însă, cu zonele în care vorbim despre proprietăţi îngrijite. Unele nu sunt îngrădite, astfel că oamenii sunt nevoiţi să stea, pur şi simplu, să le păzească. Situaţia este de ani de zile. Plângeri la primărie nu am avut, nici nu am avea ce să facem. Însă ştim despre problemă. La poliţie ar trebui să se adreseze. Presupunerile celor păgubiţi sunt că hoţii vin atât din Tăuţi, cât şi din jur. Se fură, mai ales, din zonele situate la marginea pădurii, departe de casele oamenilor. Mulţi castani sunt afectaţi de cancerul de scoarţă, însă mai rodesc un pic. Ei bine, şi castanele acelea se fură, am înţeles. Probabil că hoţii merg cu ele la speculanţi, care le vând, mai departe, la sărbătoare, în Baia Mare”, a precizat, pentru AxaNews.ro, Alin Sebastian Bîrda, primarul oraşului Baia Sprie.

Cătă ŢINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here