CREȘTEREA SALARIILOR ÎN CONSTRUCȚII – Lovitură mortală pentru firmele mici și mijlocii din domeniu

425

Modificările legislative care privesc salariile în construcții îi lovesc în plin pe administratorii micilor firme de construcții. Nici cele mijlocii nu se vor „simți prea bine”, doar firmele mari fiind în măsură să fac față noilor cerințe salariale.

Potrivit legii care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2019, salariul minim în construcții este de minim 3.000 de lei. Ideea de la care s-a pornit a fost bună, respectiv încercarea de a aduce acasă constructorii calificați, care au plecat să lucreze în străinătate pe bani mult mai buni.

# O încercare ce ar putea fi un eșec

Din păcate, modul în care s-a făcut această încercare este preconizată a fi un eșec, din punctul de vedere al administratorilor de firme de construcții și cele conexe. Mai mult decât atât, legea a intrat în vigoare într-un moment în care domeniul construcțiilor este mort, acesta fiind condiționat de temperatura de afară. „Cei mai buni meseriași sunt plecați în afara țării. Abia dacă mai poți găsi câțiva în țară. Pe de altă parte, fiind iarnă, nu poți lucra în construcții. Poți să muncești, dar îți îngheață mortarul în găleată. Dacă îl folosești acum, la primăvară, când începe să se macine, îl refaci pe banii tăi” , spune Valer Giurgiu, administratorul unei astfel de firme. El spune că are șapte angajați, însă din cauza frigului, i-a trimis în concediu, pentru că nu se poate lucra în această perioadă. Potrivit lui, legea conform căreia va trebui să dea minim 3.000 de lei unui angajat îl va afecta destul de tare.

# ”Ne afectează!”

Florin Buda, un alt administrator al unei firme de construcții, spune, de asemenea, că și-a trimis angajații în concediu, tot din același motiv.  „Ne afectează, vă dați seama, pentru că se măresc și taxele. Pentru că poate nu toți angajații merită 3.000 de lei, dar eu sunt obligat să-i dau. Și apoi nu poți face diferențierea, pentru că este om care efectiv prestează o muncă ce nu merită remunerată la valoarea aceea”, spune el. Și el a arătat că, deocamdată, angajații sunt în concediu, urmând ca după jumătatea lunii să vadă ce măsuri va lua. „Pe frigul ăsta, noi nu putem lucra. Avem un proiect pe fonduri europene, dar am pus situație de forță majoră, pentru că nu te lasă normativul să lucrezi la -20 de grade, cât era la Târgu Lăpuș”, a mai arătat el.

#Nemulțumiri în mediul online

În același timp, pe rețelele de socializare au apărut o serie de comentarii care ilustrează perfect situația, însă nu doar a celor din construcții, ci și a celor care produc accesorii sau materiale pentru construcții. „Ideea e că trebuie să mărească salariul minim la 3.000 de lei, fără niciun criteriu, în condițiile în care în perioada asta firmele de construcții nu prea au activitate, oricum. Cum poți să dai o Ordonanță de Urgență pe 28 decembrie, prin care să falimentezi toate întreprinderile mici și mijlocii de producție?! Vorbesc de firmele de producție românești, care sunt asimilate sectorului construcții. Bagi salariu minim 3.000 de lei, indiferent de competența și calificarea angajatului! De productivitatea lui… Și știm cu toții că, din păcate, nu prea stăm bine la capitolul ăsta, ne descurcăm cu ce a rămas în țară”, a fost unul din comentariile lansate pe rețelele de socializare.

# „Atac care să ducă la faliment”

„E o minciună sfruntată că se vor întoarce românii plecați afară pentru un minim de 500 de euro. Și nu poți ataca doar firmele care produc pentru sectorul de construcții imobiliare… Păi ăia cu construcțiile de mașini ce au? Sau alții? Pentru unii mumă, pentru alții ciumă!”, a fost un alt comentariu. „Păi dacă obligi micii patroni români să dea minim 3.000 de lei celui mai puțin pregătit angajat din firmă, cât trebuie să dea celui mai bun, ca să facă diferențierea? Și îi obligi să scumpească produsul finit, adică să-i bagi în faliment, că rezistă pe piață doar prin faptul că au adaos mic. Sau îi obligi să dea afară oameni care nu au unde să se angajeze. Și vorbesc de zonele sărace”, scrie un alt utilizator. „Patronii care vor să supraviețuiască dau bani de la ei să-și țină angajații, să nu plece. Eu o văd ca pe un atac care să ducă la faliment întreprinderile mici și mijlocii din acest sector, firme românești. Nu e vorba numai de firmele de construcții, ci de toate care produc repere pentru construcții, respectiv termopane în cazul nostru”, a arătat un alt administrator de firmă, afectat de ordonanța cu pricina.

Părerea unanimă a fost că prin ordonanța dată în mijlocul iernii, când activitatea în acest sector este redusă, nu se va ajunge la scopul propus, ci din contră, va lovi în firmele mici și mijlocii.

Angela SABĂU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here