CRĂCIUNUL PE RIT VECHI – Ucrainenii din Maramureş păstrează cu stricteţe tradiţiile

453

Dacă pentru români sărbătorile de iarnă s-au încheiat, pentru unii de abia încep. Ucrainenii, la fel ca alte popoare slave, sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi, pe 7 ianuarie, printr-o mulțime de tradiţii şi obiceiuri moştenite din cele mai vechi timpuri.

Explicaţia pentru sărbătorirea Crăciunului şi a Anului Nou pe rit vechi este că vechiul calendar, cel iulian, este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial. Biserica Ortodoxă Română a trecut la noul calendar pe 1 octombrie 1924. De asemenea, creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc trecerea în noul an în noaptea din 13 spre 14 ianuarie. În comunitatea ucraineană, se spune că sărbătoarea Crăciunului este o ocazie pentru suplimentarea bugetului casei, dacă respecţi anumite tradiţii, iar o încălcare a restricţiilor poate aduce mari probleme. Cu toate acestea, la fel ca la alte popoare, şi la ucraineni, colindul rămâne cea mai populară tradiţie de Crăciun. În seara de Ajun, oamenii merg din casă în casă, interpretând cântece ceremoniale cu urări de bine, bunăstare materială, sănătate și o recoltă mai bună, primind din partea gazdelor atat bani, cât şi dulciuri, notează rador.ro.

Lumânări aprinse în case

În Ajunul Crăciunului pe stil vechi, în satele ucrainene, oamenii confecționează tradiționalul „Diduh”, un snop de grâu care simbolizează vechile şi bogatele culturi de grâu ale Ucrainei, considerate aducătoare de viaţă. În traducere, „Diduh” înseamnă „spiritul bunicului” şi face referinţă la strămoşii familiei. Oamenii cred că, de Crăciun, pot atrage bani în casă, iar, pentru a face acest lucru, trebuie să-i servească pe musafiri cu cele mai bune feluri de mâncare, în cel mai sincer mod posibil. În ziua de Crăciun, nimeni nu trebuie să rămână nemâncat, nici măcar animalele. De asemenea, din bătrâni, se spune că, pentru masa de Căciun, oamenii nu trebuie să îmbrace haine vechi, deoarece acestea aduc ghinion în noul an. În plus, de Crăciun, în casă trebuie să fie aprinse zeci de lumânări, pentru că astfel se umple locuinţa de căldură.

Reguli de respectat

Întrucât Crăciunul este o sărbătoare religioasă, aceasta prevede şi anumite restricții, pe care oamenii consideră că nu trebuie să le încalce. În caz contrar, se pot confrunta cu probleme serioase. De exemplu, în noaptea de Crăciun, este interzisă sacrificarea animalelor, mai ales vânatul. „Sângele animalelor nevinovate este ca o pată pe noul an în viața fiecărui om” – spune tradiţia populară ucraineană. De asemenea, oamenii nu au voie să coase. În caz contrar, cei care încalcă această interdicție pot avea probleme cu ochii. La ucraineni, mai este interzis ca prima persoană care intră în casă de Căciun să fie femeie, deoarece acest lucru poate atrage diferite boli asupra femeilor care locuiesc în casa respectivă. În ceea ce priveşte superstiţiile de Crăciun, este interesant de menţionat că a vărsa ceai sau cafea la masa de sărbătoare este un semn bun, mesenii urmând să primească o veste bună și să aibă succes la început de an. Acest lucru nu este valabil, însă, dacă se varsă alcool, conform rador.ro.

12 feluri de mâncare

În plus, ucrainenii pregătesc de Crăciun nu mai puţin de 12 feluri de preparate culinare, ce reprezintă numărul apostolilor lui Iisus Hristos, a relatat Daniel Basaraba, preşedintele unei filiale a Uniunii Ucrainenilor din România, citat de agerpres.ro. “Obiceiul are o însemnătate strict religioasă, explicată prin numărul apostolilor lui Iisus. Femeile ucrainene, recunoscute pentru veleităţile lor de mari gospodine, prepară cu aceasta ocazie pyrohy sau varenyk, ceea ce înseamnă colţunaşi îndesaţi cu varza acră, cartofi sau gem, holubtsi, adică sarmale de pasat, ciuperci cu usturoi ori cu rântaş, peşte, ardei copţi, fasole verde, cartofi natur sau fierţi în coajă. Dintre deserturile tradiţionale ale ucrainenilor, de Crăciun, se distinge grâul fiert cu nucă sau mac, totul fiind îndulcit cu miere, dar şi pampushke-le, adică gogoşile umplute cu gem”, a spus, pentru sursa citată, Daniel Basaraba. Totodată, ucrainenii se salută în aceste zile cu “Ruzdvo ceaslevo”, ceea ce înseamnă “Crăciun fericit”!

“Este o sărbătoare a bucuriei şi a revederii!”

Praznicul religios este aşteptată cu mare interes de ucrainenii din Maramureş. “Este o sărbătoare foarte importantă pentru noi. Tocmai de aceea, toate tradiţiile sunt respectate cu mare stricteţe. De exemplu, în Ajunul Crăciunului, merg la colindat doar copii, de după amiază până seara. Apoi, se merge la biserică, la slujba religioasă, care ţine trei ore. Se interpretează colinde moştenite din străbuni. Masa de Crăciun se serveşte de abia în ziua de Crăciun. Sunt multe reguli, care trebuie respectate. Pe masă nu trebuie să lipsească prăjiturile sau vinul. De asemenea, se aşează sare în cele patru colţuri ale mesei, pentru a îndepărta duhurile rele. Se merge din casă în casă, la colindat, la prieteni şi rudenii. Este o sărbătoare a bucuriei şi a revederii”, a relatat Mariana, o maramureşeancă de etnie ucraineană.

Cătă ŢINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here