CORONAVIRUS – Controale în Baia Mare și Sighet

1204

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au continuat și ieri acţiunile pentru verificarea respectării prevederilor Ordonanței Militare şi pentru prevenirea răspândirii COVID-19, de această dată fiind verificate 44 de societăți comerciale și 17 persoane fizice care desfășoară activităţi în zona municipiului Baia Mare și zona municipiului Sighetu Marmației.

„ Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat că agenţii economici din domeniul servirii şi consumului de produse alimentare și băuturi alcoolice și nealcoolice în cadrul unor restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice și în domeniul jocurilor de noroc, a îngrijirii personale, stomatologie și în centre comerciale nu sunt deschise publicului și nu derulează activități comerciale.

Neregulile constatate au impus aplicarea a 9 sancţiuni contravenţionale, cele mai multe pe linia Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi pe linia O.U.G. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale”, a arătat Florina Meteș, purtător de cuvânt al IPJ Maramureș.

Valoarea amenzilor aplicate a fost de 50.000 de lei şi ca măsură complementară s-a dispus ridicarea unor diferite sume de bani în numerar în valoare de 2.991 lei.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here