CONTROALE – Mașinile cu numere străine, în vizorul polițiștilor

46

În urma unei acțiuni care a durat 4 zile, polițiștii rutieri au aplicat peste 18.000 de sancțiuni contravenționale și au reținut peste 1.700 de permise de conducere șoferilor care puneau în pericol siguranța traficului rutier. 

Potrivit Poliției Române, în perioada 3 – 6 octombrie 2020, sub coordonarea Direcției Rutiere, polițiștii au acționat la nivel național pentru creșterea siguranței rutiere, cu accent pe verificarea modului în care sunt respectate normele rutiere de șoferii autovehiculelor înmatriculate în alte state.

„În cadrul acțiunii, au acționat zilnic, în medie, 800 de polițiști rutieri, fiind verificate 32.568 de autovehicule, dintre care 3.606 înmatriculate în alte state. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 18.459 de sancțiuni contravenționale, din care 16.986 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Din totalul acestora, 997 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state.

Totodată, la nivel național, au fost reținute 1.765 de permise de conducere, dintre care 82 conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state. Tot în cadrul acțiunii au fost reținute 629 de certificate de înmatriculare, dintre care 69 de certificate eliberate de autorități din alte state. Dintre certificatele de înmatriculare reținute conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state, 31 au fost reținute pentru lipsa inspecției tehnice periodice și 38 pentru lipsa asigurării de răspundere civilă auto”, au arătat reprezentanții Poliției Române.

Tot în cadrul acestei acțiuni au fost constatate 260 de infracțiuni, dintre care 25 săvârșite de conducătorii autovehiculelor înmatriculate în alte state.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here