CONTROALE LUNA MAI – Finanțiștii au amendat firmele și oamenii simpli

406

Luna trecută, Administrația Finanțelor Publice Maramureș au efectuat o serie de controale, atât la persoanele juridice, cât și la persoanele fizice. Despre aceste acțiuni de control s-a vorbit în cadrul ședinței privind încasările pe luna mai la bugetul consolidat al statului, ședință care a avut loc în 12 iunie la Prefectura Maramureș.

Organele de control din cadrul structurilor cu atributii de inspectie fiscala persoane juridice, din cadrul A.J.F.P. Maramures au efectuat un numar de 100 actiuni de verificare, incluzând atât inspecţiile fiscale (generale şi parţiale), cât şi controalele inopinate, controalele încrucişate şi cercetări la faţa locului.

Călin Chilat, șef Administrație, a arătat că urmare a acțiunilor de control intreprinse, au fost atrase la bugetul de stat consolidat debite suplimentare in suma totala de 2.357 mii lei, respectiv TVA- 1.328 mii lei, Impozit pe profit 878 mii lei, alte impozite 151 mii lei.

„S-au aplicat un numar de 34 amenzi contraventionale in cuantum de 67 mii lei. Nu au fost cazuri care să fie transmise organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetarilor şi valoarea prejudiciilor aferente acestora. În cadrul acestor acțiuni s-au verificat și agenți economici cuprinși în listele transmise de organele fiscale teritoriale precum și contribuabili considerați cu risc ridicat de evaziune fiscală.

Apoi, unul din obiectivele dispuse prin programul de activitate a fost verificarea realitatii si legalitatii sumelor negative din deconturile de TVA cu optiune de rambursare primite pentru inspectie fiscala, precum si solutionarea acestora. In perioada de raportare organele de inspectie fiscala au solutionat un numar de 23 deconturi cu sume negative de TVA cu optiune de rambursare”, a spus Chilat.

În ceea ce privește persoanele fizice, luna trecută organele de control din cadrul structurilor cu atributii de inspectie fiscala persoane fizice, din cadrul A.J.F.P. Maramures, au efectuat un numar de 14 actiuni de verificare, incluzând atât inspecţiile fiscale (generale şi parţiale), cât şi controalele inopinate, controalele încrucişate şi cercetări la faţa locului, urmare a actiunilor de control intreprinse fiind atrase la bugetul de stat consolidat debite suplimentare in suma totala de 143 mii lei, respectiv TVA 88 mii lei, Impozit pe venit 46 mii lei, alte impozite 9 mii lei. S-au aplicat 6 amenzi contraventionale in cuantum de 7 mii lei.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here