CONTRIBUȚIE DE 30% – Crescătorii de animale din Maramureș își pot înființa abatoare mobile

531

Vești bune pentru crescătorii de animale. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) îi ajută pe micii crescători de animale să-și înființeze abatoare mobile pentru sacrificarea animalelor proprii. Dacă aceștia sunt organizați într-o cooperativă, atunci primesc fonduri nerambursabile de 70% din totalul investiției. Fermierii trebuie să îndeplinească mai multe condiții dacă vor să obțină aproape 50.000 de euro, suma cea mai mică decontabilă. La nivel de județ sunt până la 20 de potențiali beneficiari ai acestor fonduri, însă ei trebuie să se grăbească cu formalitățile.

Pe submăsura 4.2, este o oportunitate deosebită pentru crescătorii de animale de la noi din județ să înființeze abatoare mobile. Puțini dintre crescătorii maramureșeni îndeplinesc la ora actuală toate condițiile. Măsura se adresează în special cooperativelor. Pentru cine s-a înscris într-o cooperativă, finanțarea este de 70%, dintr-un mic abator. Au venit mai multe oferte de la anumiți agenți economici care se ocupă cu realizarea acestui tip de abatoare mici și ele se situează între 70.000 de euro și 100.000, plus TVA.

Banii nerambursabili primiți prin măsura respectivă, la prețul cel mai mic, spre exemplu, sunt aproape 50.000 euro, ceea ce nu este puțin. Cei care au fost pe fază au depus și în luna noiembrie documentații, obținând un punctaj mai mare de la AFIR, adică 25 de puncte. În luna decembrie sunt numai 20 puncte, iar cine depune proiectul în ianuarie va obține doar 15 puncte. Pot accesa aceste fonduri și persoanele juridice, dar ele nu beneficiază decât de 50% din suma totală, bani nerambursabili.

Amplasamentul abatorului, condiție esențială

Pentru a beneficia de fonduri prin AFIR, solicitanții trebuie să îndeplinească niște condiții minime pentru a fi eligibili. După cum spune directorul instituției maramureșene Sorin Pop, cei care depun proiecte trebuie să-și clarifice situația juridică a terenului unde vor amplasa abatorul. De asemenea, trebuie să aibă unde se racorda la utilități, iar din partea Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș există toată deschiderea, deoarece s-a discutat problema la nivel de județ ocazie cu care s-a stabilit că trebuie ajutați crescătorii de animale.

În momentul când vin la autorizare, instituția sanitar-veterinară va solicita doar îndeplinirea condițiilor minime pentru abator. Deci asta înseamnă că nu va mai fi nevoie de filtrele solicitate la abatoarele mari, nici de padocul pentru animale, unde ele să stea să se liniștească etc. Animalul va putea fi descărcat direct din mașină și apoi sacrificat. Aceste abatoare mobile sunt în sistem container, care poate fi de capacitate mai mică sau mai mare, în funcție de necesități.

În el se vor putea sacrifica animalele pentru cooperativă în primul rând, dar și prin prestări servicii la alți fermieri, deci pentru oricine este interesat să-și sacrifice un animal. Nu este lipsit de importanță și faptul că în acest abator se poate realiza și valorificarea. Adică lângă el, să ai o rulotă din care poți comercializa carnea după ce ai tranșat-o, dar nu o procesezi, că asta deja e altceva.

Pentru o carmangerie se poate face un proiect separat. Probleme ar putea fi din punct de vedere al celor de la Protecția Mediului, referitor la amplasamentul abatorului mobil. Sesiunea de finanțare pe această submăsură este deschisă până la data de 31 ianuarie 2019.

Vasile GHERMAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here