CONTRIBUIM! – Maramureșul antropizat, nu întotdeauna dramatic!

504

Puristii si iubitorii de natura spun ca noi, oamenii, ne-am bagat picioarele in ea de natura. Altii spun ca civilizatia noastra si conditiile de trai depind in mod direct de imblânzirea naturii. Unde sa fie adevarul? Cel absolut nu e nicaieri, insa exista acel fir rosu calauzitor. Da, avem nevoie de infrastructura, cum avem nevoie de industrie, de apa, de drumuri. Dar acolo unde omul a dat dovada de respect, locurile antropizate nici nu sunt o pata pe obrazul nostru si o rana lasata naturii!

Alaturi de montaniardul Ionica Pop, trecem in revista locurile antropizate din Maramures care nu au lasat urme monstruoase. Nu ne credeti? Cel mai bine se poate verifica pe Google Earth: daca se vede din satelit o urma monstruoasa, ne-am batut joc. Daca nu, s-a lucrat cu simt sau… natura a avut grija sa-si recâstige terenul pierdut.

„Interventia omului in natura lasa rani, indiscutabil. Dar unele locuri se incadreaza pâna la urma in peisaj, pot deveni chiar atractive, chiar daca oamenii muntelui nu le prea apreciaza. Cele mai bune dovezi sunt lacurile Bodi Baia Sprie, Bodi Ferneziu, lacul Nistru. Nu toate interventiile omului au fost dezastruoase. Sigur, la cealalta extrema este acumularea Tataru, care a distrus un intreg defileu unic. Alt loc ce confirma este acumularea Firiza, care deja s-a incadrat foarte bine in natura. Apoi, sunt barajele de retentie de pe râurile de munte, cele cu caracter de torent ce puneau in pericol localitatile din aval. Ele nu arata atât de bine pe cât sunt de utile. Sunt praguri de rupere a presiunii, nu sunt aspectuoase, fragmenteaza habitatele, dar sunt utile pentru ruperea fortei de distrugere a apei. Cu un drum, sa amintim si microhidrocentralele. Acumularile de apa ce acum arata bine se vor colmata. Viata lor e destul de scurta. Iar la viituri se vor spala. In Baita, de exemplu, acumularea e pe marginea unei halde de steril, cred ca va imaginati ce urmeaza…”, spune montaniardul.

Intr-adevar, cautând locurile antropizate sau doar intâlnindu-te cu ele, pendulezi intre agonie si extaz. Vezi baraje de retentie coplesite de natura pe malul indepartat al lacului Firiza, la Cornesita, unde e plin de viata, de la flora la pesti si la mistreti, dar vezi aceleasi baraje la Repedea unde arata nefericit si, spune viceprimarul Stefan Grad, au ucis viata din râuri in amonte. La fel se petrece la microhidrocentrale, unde sunt facute scari de peste, dar ca sa le urce, pestii ar trebui sa-si „sufulce” poalele si sa se catere pe treptele din beton. La fel, vezi lacul Firiza salbaticit aproape, dar il compari cu cele prea „domesticite” de la Mogosa sau Suior si intelegi ca in cazurile din urma, natura nu este lasata sa intervina si sa restabileasca echilibrul. Se observa si in fostele zone miniere. Cu mici exceptii memorabile, de genul cascadei facute din ape de mina ce ies din galerie la Logolda-Cavnic, urmele lasate de minerit sunt grobiene. Halde de steril ce se prabusesc sau isi varsa apele direct in râuri, coordonate chiar pe sub drumuri judetene (Strâmbu Baiut la iesire), ori cursuri de râu cica decolmatate, carora de fapt li se smulge balastul cu sutele de tone sunt cele mai vizibile exemple. Oribile. Dar mai sunt. Un exemplu trist este infatuarea cu care s-a indepartat stratul vegetal si pamântul, pâna la argila, la locatia viitorului depozit ecologic al Maramuresului. Natura s-a razbunat, zona e impânzita de alunecari de teren si de surpari.

# Antropizam mai cu bun simt?

Apoi, sunt gunoaiele aruncate te-miri-unde, in cele mai neasteptate locuri, de pe mal de râu la vârf de munte, indiferent de statutul de rezervatie sau altceva. Alt exemplu nefericit este barajul nefolosit de la Catalina, unde nu numai ca pestele se cazneste sa urce sa depuna icre, dar ochiul de apa creat deasupra a devenit un rai al cormoranilor care vâneaza peste in nestire.
„Unele lacuri isi revin. Lighet sau Dobricel, sa zicem. Altele apar in locuri neasteptate, pe halde de steril. Apropo, cele mai urâte halde ramase dupa minerit sunt in bazinul Vaserului, la Macârlau, Ivascioaia, Novicior. Iar din enumerare sa nu uiti de drumurile facute sa fie. Imi sta in minte cel de Grosii Tiblesului-Botiza, caruia eu ii spun „primul drum forestier asfaltat din lume”… Ca deocamdata asta ii e functia”, spune Ionica Pop. Si nu o spune ca un taliban, puritan al naturii, ci in urma nenumaratelor drumuri si vizite in munti si-n zone antropizate. La cealalta extrema este drumul judetean (inca) Sapânta- Izvoare, care mai are urme ici-colo de civilizatie, mai un semn de circulatie, mai un sir de borduri, in rest este un drum forestier sadea. La fel este cel din Baia Mare pe valea Usturoiu in sus. Nici urma de asfalt! Cât despre taierile masive, evident si ele de trecut la capitolul entropizari nefericite, nu prea mai este mult de spus. Mai ales ca, potrivit provocarii noastre, ele deja se vad din spa]iu, din satelitul Google Earth.

Alexandru RUJA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here