ACTUALIZARE – COMUNITATE ÎN LACRIMI – Curg mesajele de condoleanţe pentru familia tinerei din Lăschia! Voia să fie asistent medical!… A decedat în urma unei intoxicaţii

2971

Lacrimi de tristeţe în satul Lăschia, comuna Copalnic Mănăştur. Întreaga comunitate se află în stare de şoc după decesul fetei în vârstă de 19 ani.

Localnicii o caracterizează drept o fată săritoare şi mereu cu zâmbetul pe buze. Tocmai de aceea, durerea este şi mai mare pentru familia fetei şi apropiaţii acesteia.

Localnicii vorbesc despre faptul că tânăra ar fi intrat în depresie în urma despărţirii de iubitul său. Ba mai mult, gura satului vorbeşte despre o tentativă de suicid înainte de Crăciun. Se pomeneşte că şi acum ar fi vorba despre aşa ceva şi că tânăra ar fi înghiţit un pumn de medicamente, însă numai necropsia va scoate la iveală adevărul.

“Încă nu ştim foarte multe. Cunoaştem numai că a fost găsită decedată. Se vehiculează mai multe variante, inclusiv o supradoză de medicamente. Rezultatul necropsiei va lămuri situaţia. În orice caz, este o tragedie imensă. Toată lumea este în stare de şoc”, a mărturisit, pentru AxaNews.ro, Vasile Ştefan Mihalca, primarul comunei Copalnic Mănăştur.

Tânăra Dumitriţa a rămas fără tată în urmă cu zece ani, atunci când acesta a decedat în Italia. Mama ei şi-a refăcut viaţa între timp. Dumitriţa locuia alături de mama sa, iar în imediata apropiere, avea pe una dintre surori, căsătorită în Lăschia, dar şi pe bunică şi un unchi, care locuiau în apropiere. Tânăra mai avea o soră plecată în străinătate. Totuşi, cu toate că avea o familie numeroasă, Dumitriţa se simţea singură, fapt care i-a provocat o depresie accentuată. Tânăra visa să fie asistent medical, motiv pentru care urma cursurile unei şcoli postliceale în acest domeniu.

Dumnezeu să o ierte şi să o odihnească în pace!

ACTUALIZARE – Au apărut informaţii cu privire la cauzele care au condus la decesul Dumitriţei. Potrivit unor surse apropiate familiei, s-ar fi primit rezultatul necropsiei şi s-ar fi constatat faptul că decesul ar fi survenit în urma intoxicaţiei cu dioxid de carbon de la o sobă. Dumitriţa va fi condusă pe ultimul drum miercuri, 16 ianuarie, la ora 12.00, în Lăschia.

Vom reveni cu detalii!

Cătă ŢINEGHE

Citeşte şi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here