CHINA – ”Cantinele” pentru elefanţi, o soluţie pentru scăderea numărului de conflicte dintre aceste animale şi oameni

458

Lucrătorii din domeniul protecţiei mediului înconjurător din provincia Yunnan situată în sud-vestul Chinei au amenajat mai multe ”cantine” dedicate elefanţilor asiatici sălbatici pentru reducerea conflictelor dintre săteni şi aceste animale în pericol de dispariţie, informează joi agenţia Xinhua.

În acest an, personalul din cadrul rezervaţiei naturale Xishuangbanna au amenajat locuri de hrănire care însumează o sută de hectare în care elefanţii pot găsi alimentele lor preferate, precum bambus sau dud japonez, situate în trei zone diferite.

La 5 iulie, la o astfel de ”cantină” s-au ospătat cei mai recenţi oaspeţi, respectiv douăzeci de exemplare de elefant asiatic. Masa lor a durat aproximativ două ore.

În localitatea Pu’er, peste 253 de hectare cu trestie de zahăr, banane şi porumb au fost plantate special pentru elefanţi, precizează sursa citată.

Autorităţile speră ca aceste ”cantine” în aer liber să îi ţină pe elefanţi departe de aşezările omeneşti şi să prevină conflictele dintre aceste vieţuitoare şi săteni.

Elefantul asiatic este o specie ameninţată cu dispariţia. În China, aceste animale trăiesc mai ales în Xishuangbanna, Pu’er şi Lincang din provincia Yunnan.

În China, populaţia acestei specii a crescut de la peste 170 de exemplare în 1990 la circa 300 în prezent.

”Cantinele oferă un loc sigur în care elefanţii pot consuma hrana departe de satele în care pot intra în conflict cu oamenii. Mai puţini elefanţi caută acum hrană în zonele cultivate”, a declarat Wang Bin, inginer în cadrul rezervaţiei naturale.

Elefantul asiatic, Elephas maximus indicus, este un important simbol cultural al Asiei care a ajuns să fie ameninţat cu dispariţia din cauza restrângerii habitatului prin defrişări în scopul extinderii terenurilor agricole dar şi din cauza braconajului, conform World Wildlife Found (WWF). Boom-ul demografic din sudul Asiei a dus treptat la restrângerea habitatului sălbatic care a devenit fragmentat de elemente de infrastructură (în special de drumuri şi căi ferate). Astfel elefanţii sălbatici ajung să trăiască în “insule” delimitate de astfel de elemente de infrastructură, rutele lor tradiţionale de migraţie fiind întrerupte.

De asemenea, restrângerea habitatului aduce aceste animale din ce în ce mai aproape de aşezările umane. În căutarea hranei, un sigur elefant poate distruge complet o mică fermă agricolă. De multe ori elefanţii care ajung pe terenurile agricole sunt omorâţi de localnici.

Sursa: AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here