CAVNIC – Măsurile de urgență ramân, economia repornește!

101

Orasul Cavnic a avut si el de facut fata pandemiei, ca tot Maramuresul. Cu specificul sau, dat atât de munte cât si de fostul profil monoindustrial, apoi de exodul populatiei spre alte tari si zone. Asa se face ca a fost oarecum altfel la Cavnic, dar rezultatul final, zero cazuri de COVID la 500 de oameni izolati sau carantinati spune ceva!

“La noi lucrurile merg bine, ne-am mobilizat, noi ne consideram tot in stare de urgenta, nu de alerta, masurile se mentin pentru siguranta cetatenilor, se dezinfecteaza in continuare casa scarii, drumuri, tot. Am luat in serios, drept pentru care nici n-am avut cazuri. Am avut 500 de persoane intoarse acasa din lume sau chiar din tara, riscul de infectie era mare. Orasul nostru e de tranzit spre Maramuresul istoric. Era risc mare, noi am luat masurile la nivel cel ami serios, avem acelasi sistem de alerta. Nu avem nici un caz. La institutii, la spital, la magazine, sunt masuri.Da, am deschis târgul. Viata economica a orasului nu poate fi blocata. Am inchis, am respectat. Acum am deschis piata. oamenii au cerut sa redeschidem, am redeschis. Statul n-a sustinut micii comercianti, nu avem ce face decât sa deschidem. 90% din oameni au masti, mânusi. Mai mult, nici cei ce nu poarta masca nu se mai infecteaza, daca ceilalti 90% poarta. Dar insistam ca viata economica a orasului sa reporneasca!”, spune primarul Vladimir Petrut.

Sigur, spaimele n-au trecut. oamenii se tem pentru ca au si de ce, aici! Suntem in zona miniera, aici exista boli profesionale si oameni munciti!

“Da, avem un specific aparte, aici. Foarte multi au lucrat in minerit, au suferinte diverse, gen silicoza, boli ale plamânilor. Aproape toti cei din minerit au, asa ca-si iau precautii. Dar avem un noroc… se scrie ici colo ca aerul puternic de munte ne protejeaza, virusul poate nu rezista la aerul acesta dur si cu curenti puternici. Ar putea fi o explicatie de ce avem 500 de oameni reveniti si nici un caz de COVID. Da, m-ati intrebat, se fac pregatiri pentru redeschiderea zonei turistice. In zona domeniului schiabil, pe perioada pandemiei, s-au apoucat sa modernizeze, sa reconditioneze, sa cosmetizeze. Altii au cazat oameni itn carantina, au facut bani frumosi, pe care poate nu i-ar fi facut niciodata. Acum se gândesc sa redeschida, doar facturile, salariile, contributiile trebuie platite. Asa ca vom redeschide incet turismul la Cavnic”, spune primarul.

Sigur, blocarea vietii obisnuite a adus si probleme economice neasteptate. “”Cota de incasare a impozitelor. este o problema.. cel mai slab nivel de colectare din ultimii 20 de ani. oamenii nu au bani sau ii tin, nu stiu ce urmeaza in urmatoarele luni!”, spune Petrut. El nu crede in alegerile anuntate.

“Eu nu cred ca e posibil sa avem alegeri. Fara mari analize. Conform legislatiei electorale, 70-80 de zile se cer. 30 de zile campania de strângere de semnaturi, 15 zile campania de depunere a candidaturilor, 30 de zile campania electorala. Le adunam, sunt 70 de zile. Ca sa le faci in 28 septembrie, trebuie sa incepi din 15 iulie. Iar noi suntem la 1 iunie. Ori pandemia nu e oprita, iar starea de alerta nu se ridica in 15 iunie, e gata. Puteam sa facem ca-n Anglia, sa decalam cu un an de zile din start. Ce facem? Ca mâine, ca poimâine, intre timp scandalurile politice se intetesc, in loc sa ne concentram toti pe situatia economica, pe redresarea ei… pentru ca o sa ne trezim cu aceste alegeri ca toata lumea face campanie si nu e atenta la ce se intâmpla in economie si ne putem prabusi de nu ne vedem! Trebuia din start o decizie politica, sa amânam un an de zile si gata!”. spune primarul Petrut.

Da, au ramas urme in viata sociala a oraselului. De Pasti, isi aminteste primarul, a doua zi se umbla cu stropitul, o traditie de sute de ani. S-a dus cu masina sa vada… n-a vazut urma de om, nici unul. Nicaieri. I-au dat lacrimile… a simtit un fior. A revenit a doua zi. La fel, nici un om! “Atunci mi-am dat seama ca românii sunt patrioti si responsabili. fatade ai tai, de familie, de vecini, de concetateni. Am iesit cu bine, pentru ca am inteles si am respectat.”, incheie edilul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here