CASCADORII RÂSULUI – Un hoț din Baia Mare s-a făcut de râs

336

Nu oricine poate fi hoț, pentru a practica această meserie trebuie să ai stăpânire de sine, sânge rece și să te ducă mintea. Patrula de ordine şi siguranţă publică din cadrul Poliţiei municipiului Baia Mare, care se afla pe bulevardul Bucureşti din municipiu, a observat un bărbat care forţa uşa de acces într-o societate comercială. În momentul în care i-a văzut pe poliţişti, bărbatul a fugit. A fost prins imediat, imobilizat şi identificat – băimărean de 34 de ani.

Polițiștii maramureșeni spun că băimăreanul a recunoscut că a vrut să pătrundă în magazin cu intenţia de a sustrage bunuri, pe care ulterior să le valorifice. Acesta a fost condus la sediul poliţiei unde i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la furt calificat. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii sale activităţi infracţionale.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here