CAPRICIILE TOAMNEI – Vreme rece şi vânt în Maramureş. Vezi prognoza pe două săptămâni

705

Maramureşul se va afla până miercuri, 26 septembrie, la ora 08.00, sub incidenţa unei informări meteorologie de răcire a vremii şi intensificări de vânt.

Conform specialiştilor, vor fi, în continuare, perioade de timp în care vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, cu rafale în general de 50-60 km/h și temporar va ploua la început în vest, în centru și în nord, apoi local și în celelalte regiuni. În zona montană, la altitudini de peste 1.800 metri, trecător vor fi precipitații mixte, respectiv lapoviţă. Răcirea vremii va continua în jumătatea de nord-vest a teritoriului, iar începând de marți, 25 septembrie, se va resimți în toată țara, astfel că valorile termice vor fi cu până la 7-9 grade mai coborâte decât cele normale în această perioada a anului. Specialiştii spun că vremea rece va persista până spre sfârșitul săptâmânii. Vom avea minime nocturne la limita îngheţului în zonele înalte şi maxime diurne care vor ajunge către 12-13 grade.

# Ce ne aşteaptă în următoarele două săptămâni
Conform prognozei pe două săptămâni, intervalul va debuta cu valori termice mult mai scăzute decât cele obișnuite în această perioadă din an, cu maxime medii de 12-13 grade și minime de la 3 la 7-9 grade, mediat regional. În depresiuni şi în zonele înalte, sunt posibile valori nocturne în jurul a 0 grade și condiții de brumă. O încălzire a vremii este estimată după 27 septembrie, când temperaturile vor deveni apropiate de normal. Pentru cea de-a doua săptămână, estimările indică o probabilitate relativ ridicată de a se înregistra valori în jurul și chiar ușor mai mici decât cele specifice începutului de octombrie, în special în privința valorilor diurne. Probabilitatea mai mare de ploaie este prognozată după data de 29 septembrie, cu precădere în perioada 2-7 octombrie.

Cătă ŢINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here