CAMPANIE DE INFORMARE – Angajații străini, din afara UE, în atenția ITM Maramureș

390

În perioada 14-20 mai, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Maramureș organizează, în colaborare cu Biroul pentru Imigrări Maramureș, o campanie de informare a angajatorilor care au angajați cetățeni străini din țări care nu fac parte din Uniunea Europeană (non UE).

Acțiunea se adresează, de asemenea, firmelor interesate cu privire la condițiile în care cetățenii străini non UE, pot presta activități lucrative pe teritoriul României, precum și în ceea ce privește drepturile și obligațiile ce le revin în calitate de angajatori.

Campania se desfășoară în baza Planului național de cooperare operativă pentru depistarea angajaților străini și combaterea muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul României.

“În acest sens, cele două instituții lansează invitația celor interesați să participe la întâlnirile organizate pe această temă. Dezbaterile vor avea loc în data de 15 mai (ora 10), la sediul ITM Maramureș din Baia Mare, și în 16 mai (ora 11), la Primăria Sighetu Marmației”, a declarat Dragoș Năcuță, inspector șef al ITM Maramureș.

Marius CÎMPIAN

Mai multe știri pe AxaNews.ro!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here