CĂLĂTORIE MISTICĂ – Expoziţie cu imagini din călătoria Beatles-ilor în India

383

Expoziţia “Beatles in India”, inaugurată la sala The Beatles Story din Liverpool, rememorează călătoria mistică realizată de legendara trupă britanică în această ţară şi de la care se împlinesc vineri cinci decenii, relatează EFE.

Cvartetul din Liverpool, format din Paul McCartney, John Lennon, George Harrison şi Ringo Starr, a plecat spre Rishikesh, în nordul Indiei, la 16 februarie 1968, cu scopul de a se supune unor sesiuni de meditaţie transcendentală.

Membrii Beatles au fost însoţiţi în această călătorie mistică de prieteni, iubite şi de alţi artişti, precum Mia Farrow, şi au petrecut sejururi diferite în localitatea indiană, având în vedere că Ringo Starr şi Paul McCartney au plecat mai devreme decât John Lennon sau George Harrison, acesta din urmă fiind şi promotorul acestui voiaj.

Azi, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la ceea ce se consideră perioada cea mai creativă a trupei Beatles şi transpusă ulterior în ‘White Album’, sala The Beatles Story din Liverpool a reunit diferite materiale, fotografii şi interviuri cu acele persoane care i-au însoţit pe muzicieni la Rishikesh.

Unul dintre obiectele cele mai valoroase ale expoziţiei, ce va putea fi vizitată în următorii doi ani, este un sitar care i-a aparţinut lui Ravi Shankar, o legendă a muzicii indiene şi considerat unul din maeştrii lui George Harrison când a început să experimenteze cu muzica orientală.

Acest instrument cu corzi şi o structură similară mandolinei a fost împrumutat de fundaţia Ravi Shankar din colecţia sitarelor la care cânta artistul indian. Expoziţia include şi fotografii realizate de Paul Salzman, care i-a fotografiat pe membrii Beatles în timpul şederii lor, el fiind responsabil şi cu imaginile cele mai personale şi intime ale cvartetului în periplul lor prin India.
Pattie Boyd, soţia lui Harrison în acea vreme şi soră cu Jenny Boyd, care au însoţit trupa în această călătorie au prezentat propria versiune a voiajului prin interviuri exclusive care pot fi vizionate la această expoziţie.

În imaginile video se pot urmări incursiunile membrilor Beatles în localitatea indiană şi în meditaţia transcendental, cântecele la care au lucrat şi care au apărut ulterior în ‘White Album’, precum şi unele controversate care au înconjurat trupa în timpul şederii sale.

Citiţi şi alte ştiri pe axanews.ro

Sursa: Agerpres

 

erest

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here