CÂINELE LE-A VENIT DE HAC – Drogaţi prinşi de poliţie pe strada Victoriei din Baia Mare

532
Substanțe interzise depistate de echipajul canin pe o stradă din Baia Mare. În noaptea de 9 spre 10 aprilie, patrula de ordine publică însoțită de un echipaj canin a oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Victoriei din municipiul Baia Mare. Polițiștii au identificat persoanele aflate în autoturism şi anume conducătorul auto, un tânăr de 21 de ani și un pasager de aceeași vârstă, ambii băimăreni.
Polițiștii au găsit în autoturism patru folii de plastic ce conțineau substanțe susceptibile a fi interzise precum și un dispozitiv de tip “grinder”. Cei doi tineri au recunoscut că au consumat substanţe interzise și au fost conduși la spital în vederea recoltării de probe biologice.
“În cauză continuă cercetările sub aspectul încălcării normelor prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri”, precizează IPJ Maramureş.
Dragos HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here