BOIERENI – Un sat, un blestem, dar realitatea primează

5201

Când aude lumea de sătucul Boiereni, nu se gândeşte la boieri. Nici măcar la un sat dezvoltat, „boieresc”, ci la blestemul călugărilor, atât ştie lumea. Apoi, mai sunt ironiile sătenilor din vecinătăţi, care spun să nu te duci în Boiereni dacă vrei să vorbeşti cu cineva după ora 10. Sau du-te, dar intră direct în cârciumă. Uite că nu e aşa, uite că legendele or fi având seminţe din adevăruri străvechi, dar prezentul şi realitatea sunt cu totul altele.

Aparţinător oraşului Târgu Lăpuş, satul Boiereni încearcă să ţină pasul, cu toate că e izolat la margine de judeţ, undeva între Maramureş, Sălaj şi Cluj.

Ce spune primarul despre sat şi comunitate? „Am făcut o mutaţie, am reabilitat şcoala de jos, că nu mai avea elevi şi am făcut-o cămin cultural. Am lucrat şi la drumuri, dar mai e nevoie. Şi a fost şi calamitat. Este însă o problemă a transferului drumului către mănăstirea Rohiiţa… Nu e nicicum, nici comunal nici forestier. De trei ani încercăm să obţinem de la Ocol transferul către Consiliul Local, să-l putem moderniza. Dar nu e clar ce-i acolo, ar putea fi proprietăţi. Sigur că toţi vor drumuri, dar ar trebui făcut un calcul, avem o rază administrativă cu o suprafaţă de trei ori cât Clujul, maşinile fac 275 de kilometri ca să adune gunoiul din toate satele aparţinătoare….”, spune primarul oraşului Târgu Lăpuş, Mitru Leşe.

Revenim la legende, dar le tratăm ca atare. Satul a fost blestemat de călugări, oamenii nu lucrează nici măcar vineri, etc. Găsim, în schimb, o mulţime de case părăsite, vechi sau noi, o mulţime de maşini vechi părăsite sau dezmembrate. Oameni, pe degete, dar am intrat în cârciumi şi nu, nu erau, prima legendă pare a fi o răutate a vecinilor.

Tare ne-am dori drum să ne facă pă valea Rohiiţii, până la mănăstire, că tăt îi gropi, praf îi drumu’. Apă avem, că vine pă vale…” spune localnicul Vasile Man, râzând.

Are 63 de ani şi a fost, vreme de 17 ani, păstor la animalele de la mănăstire! A făcut însă de toate, ce era nevoie. „Mai mult cu grajdul, da’ nu m-am tras, m-am dus unde m-o trimăs. Drumu’ o zis primaru’ că ni l-a face, da’ nu l-o făcut, cătă mănăstire. Dreaptă îi şi legenda, după ce ne-o blestemat călugării o ars satu’ şi o şi mânat apa case şi animale. S-o întâmplat. Cu lucru’ vinerea aşe îi, numa că nu lucrăm deloc, nu lucrăm vineri la câmp, numa’ în afara satului”, spune omul.

În schimb, se confirmă depopularea. Tinerii pleacă de acolo unde văd cu ochii, iar casele ce se golesc rămân ale nimănui. Tinerii plecaţi mai vin în vizite, atât. Din 240 de case, spune localnicul, abia dacă mai sunt 80 locuite! „Bătrânii se duc, unde li-i locul, tinerii se duc că se duc. La oraş sau în străinătate, numa’ să se ducă!”, spune omul. Care nu are nici un leu pensie, a beneficiat doar de şomaj, atât.

Alexandru RUJA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here