BASCHET – Liga Națională – CSM Sighetu Marmației a terminat pe locul 3 sezonul regulat

172

CSM Sighetu Marmației este singura echipă divizionară de
seniori din județul Maramureș. Ea face parte din Grupa C a Ligii Naționale,
considerată a treia grupă valorică din prima divizie. FR de Baschet a dezvoltat
pentru acest sezon o competiție interesantă, dar extrem de încurcată. Avem
grupa A din 8 echipe, grupa B formată din 4 echipe și Grupa C, cu 10 echipe la
start. În fiecare dintre aceste grupe s-a terminat sezonul regulat (prima parte
a sezonului).

Consiliul Director al FR de Baschet a validat repartizarea
echipelor în faza secundă a Ligii Naționale. Este oficial faptul că CSM VSKC
Miercurea Ciuc va juca în Grupa Albastră, a treia valorică, în urma retragerii
celor de la Cuza Sport Brăila. Conform regulamentului, echipele din Grupa Roșie
vor lua mai departe toate punctele acumulate în prima fază, în timp ce în
celelalte trei grupe se va porni de la zero.

Componența grupelor din faza a doua a sezonului regulat din
Liga Națională:

Grupa Roșie: BC CSU Sibiu, U-BT Cluj-Napoca, SCM U Craiova,
CSM CSU Oradea, BCM U FC Argeș Pitești, SCM Timișoara

Grupa Galbenă: Steaua București, Dinamo {tiința București,
CSO Voluntari, CSM Mediaș, Athletic Constanța, CSM Phoenix CSU Galați

Grupa Albastră: CSM Târgu Mureș, CSM Sighetu Marmației, CSM
Focșani, ACS Târgu Jiu, Rapid București, CSM VSKC Miercurea Ciuc

Grupa Verde: CS Agronomia București, CN Aurel Vlaicu București,
CS Universitatea Cluj-Napoca

Faza a doua a campionatului va începe în 19 ianuarie.

CSM Sighetu Marmației a disputat 18 jocuri în prima fază, câștigând
13 dintre acestea. În final, s-a clasat pe locul al treilea, cu un raport de
13/5 (victorii/înfrângeri), după CSM Phoenix CSU Galați (17/1) și CSM Târgu
Mureș (17/1). Sighetenii au o echipă tânără, doar străinii fiind ceva mai în
vârstă.

Componența echipei sighetene:

  • Alexandru Cristian (27 mai 2001) – 24 de puncte marcate
  • Henrique Paolo Simionca (34 aprilie 2002) – 62 puncte marcate; 1,5 recuperări / meci
  • Allan Thomas (15 febriarie 1990) – 399 de puncte (a marcat în fiecare meci din cele 18 disputate; medie de 22,1 puncte/meci) – 6 recuperări / meci și 4.6 pase decisive
  • Mihaly Anton Kracz (19 februarie 2001) – 15 puncte marcate; 1,8 recuperări
  • Ciprian Albu (6 august 2002) – 83 puncte marcate; 3,8 recuperări și 3,9 pase decisive / meci
  • George Raul Dunca (26 mai 2003)
  • Alin Iuga (8 noiembrie 2000) – 102 puncte marcate
  • Lucian Tîbîrnă (20 septembrie 1995) – 173 puncte marcate, 5.8 recuperări / meci
  • Rareș Cristian Ardelean (2001) – 19 puncte marcate
  • Cristian Porumb (20 martie 1999) – 19 puncte marcate, 2 recuperări / meci
  • Joshua Deon Turner (18 ianuarie 1992) – 257 puncte marcate (19,4 / meci), 5,3 recuperăeri și 3,5 pase decisive / meci
  • Erik Zoltan (25 ianuarie 2001) – un punct marcat
  • Armand Iuliu Gavaller (23 de ani) – 26 puncte marcate
  • Gregory Joseph Edwards (30 ani) – 334 puncte marcate, 8.7 recuperări / meci
  • Fredi Feher (3 martie 2002) – 16 puncte marcate
  • Antrenor: Emil Kosztelnik

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here