BANI VIRAȚI… CU LOPATA – Băimăreni purtați pe drumuri pentru… taxele judiciare. Totul a ieșit la iveală acum!

217

O situație total atipică a fost relatată de un cititor AxaNews.ro. Acesta a constatat că a plătit mai multe sume din taxe juridice și s-a trezit că Primăria Baia Mare nu avea habar că el este expeditorul sumelor. Cum a fost posibil? Iată întreaga poveste!

Eugen Crăsnean este băimărean și a fost parte într-un proces. După finalizarea acestuia, a trebuit să achite o sumă impusă de instanță. Cum suma era mare, s-a acceptat eșalonarea acesteia. În incinta Tribunalului Maramureș funcționează un ghișeu al Poștei Române, unde se pot achita ratele. Deficiența este, însă, aceea că banii sunt livrați “in corpore”, adică la comun, către primăriile de unde provin cetățenii respectivi. Dacă respectivul este din Baia Mare, banii ajung în trezoreria municipiului ca și total, nu defalcat pentru toți beneficiarii. Dacă este din Sighet, la fel, și tot așa.

# Ai plătit? Mai faci un drum să dovedești!
După ce a achitat toate ratele, Eugen Crăsnean s-a trezit că, de fapt, nu figura că ar fi plătit nimic, întrucât banii au intrat ca total, nu în contul debitului său. “Am avut de achitat 6.930 de lei aproximativ, în 34 de rate a câte circa 204 lei. Am plătit la ghișeul Tribunalului Maramureș. Mai departe, se virau banii la primărie, la grămadă, pe bază de borderou. Ajungeau la primărie, însă primăria nu știa de la cine vin banii. Eu știam că am plătit, însă nu apărea asta la primărie. Angajatul de acolo mi-a spus că mă crede că am plătit, însă să facdovada. Le-am spus celor de la Venituri că situația s-ar rezolva dacă în holul Tribunalului s-ar afla un angajat al primăriei, ca și la Pașapoarte, care, atunci când plătești o taxă sau o amendă, să tot scadă din debit. Am rugat-o pe doamna de la Oficiul Poștal de care aparține ghișeul să îmi elibereze o hârtie, un duplicat, cum că într-adevăr am făcut plățile. Am mai plătit încă doi lei pe fiecare chitanță și am mers cu ea la primărie și situația s-a remediat. Am zis să ajut și eu cum pot, întrucât eu am scăpat de întreaga situație, însă am dorit să atrag atenția cu privire la această situație, pentru că mai sunt și alții, care, poate, ori nu se pricep, ori nu se interesează și rămân acolo cum că nu au plătit nimic. Asta, în condițiile în care, de fapt, ei au fost buni plătitori, iar debitul lor ar trebui să fie eliminat din baza de date. Am aflat că ar fi cam o sută de cazuri pe lună de persoane aflate în situația asta și lumea nu știe”, a reclamat, la AxaNews.ro, Eugen Crăsneanu.

# Soluția? Să ai duplicate după chitanțe ori să plătești la casieriile primăriei!
AxaNews.ro a contactat pe reprezentanții Direcției de Venituri din cadrul Primăriei Baia Mare. Directorul Melania Mureșan ne-a explicat circuitul birocratic. “Încasările pentru acele taxe de timbru se fac pe CNP, pe cod fiscal, însă pe un centralizator, întreaga sumă. Acești bani se varsă în contul de taxe judiciare. Dacă o persoană susține că a plătit la Tribunalul Maramureș, noi îl putem găsi în centralizator. Dacă e înregistrat pe debit la noi, facem automat descărcarea și l-am găsit, pe baza CNP-ului. Soluția, pentru a preîntâmpina astfel de situații este să plătească direct la casieriile primăriei. Situații de acest gen avem în cazul celor care cer eșalonarea plății. Noi nu putem știi dacă au plătit, dacă ei nu fac dovada. Mă refer aici la cei care plătesc la Tribunal. Această modalitate de plată este una mai veche. Unele taxe judiciare mergeau direct la bugetul de stat. E o chestiune veche ce a rămas, nu am decis-o noi. În orice caz, acea chitanță se depune la dosar. Cel mai bine este ca toți cei în astfel de situații să facă copii sau atunci când vin la noi să ne spună perioada în care au plătit. Astfel îi putem găsi. Pentru cei care au de achitat taxe mici, e o măsură bună că pot plăti direct la Tribunal, pentru cei cu debite eșalonate e procedura diferită!”, a explicat, pentru AxaNews.ro, Melania Mureșan.

Cătă ȚINEGHE

1 COMENTARIU

  1. Cel mai bine este ca voi sa ajungeti in secolul 21 !!!! Chitante ?!?! Da’ suntem in Afghanistan ? Va bateti joc de oameni in ultimul hal. Si daca omul dorea sa plateasca on-line ce faceati ? V-ai fi umplut pantalonii…. Transmiteti guvernului asta incompetent ca suntem in secolul 21 unde platile se fac on-line….INCOMPETENTILOR !!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here