BANI – Investiţiile străine directe, în creştere cu 24,6%, în primele patru luni din 2018

45

Investiţiile străine directe au crescut cu 24,6% în primele patru luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2017, la 1,493 miliarde de euro, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR), publicate vineri.

“Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 1.493 milioane euro (comparativ cu 1.198 milioane euro în perioada ianuarie – aprilie 2017), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 1.945 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 452 milioane euro”, se spune în comunicatul BNR.

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut, în primul trimestru al acestui an, cu 0,1%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, la 1.848 de unităţi, reiese din datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele 1.848 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de peste 29,639 milioane dolari, în creştere cu 208,7%, comparativ cu ianuarie – aprilie 2017.

Sursa: AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here