BANI EUROPENI – Sprijin financiar prin PNDR 2020 pentru investiții în apicultura maramureşeană

576

Apicultorii maramureşeni pot beneficia de fonduri europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2020. Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) sprijină, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), investiții în sectorul apicol. De la demararea Programului și până în prezent, AFIR a încheiat peste 2.100 de contracte de finanțare care au ca obiect investiții apicole. Valoarea totală a contractelor de finanțare este de 47,86 milioane de euro. Până în prezent, AFIR a efectuat plăți de 35,5 milioane de euro beneficiarilor proiectelor din apicultură.

„Deși există un Program tematic pentru acest sector, respectiv Programul Național Apicol, cei interesați pot obține finanțare și prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 pentru a dezvolta investiții în domeniul apiculturii. Aceștia au la dispoziție mai multe linii de finanțare pentru a-și dezvolta proiectele apicole, dintre care 2 submăsuri sunt cu sprijin 100% nerambursabil, mai precis submăsura dedicată instalării tinerilor fermieri, submăsura 6.1 și cea pentru dezvoltarea fermelor mici, submăsura 6.3” a menționat Adrian Chesnoiu, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Astfel, cele mai multe investiții apicole au fost finanțate prin intermediul submăsurii 6.3 (Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici), pentru care AFIR a semnat 1.502 decizii de finanțare în valoare de 22,5 milioane de euro. De asemenea, prin submăsura 6.1 (Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri), AFIR a încheiat 600 de contracte de finanțare cu o valoare de peste 24 de milioane de euro.

Restul proiectelor au fost contractate prin intermediul submăsurilor 4.1 (Investiții în exploatații agricole) și 4.2 (Sprijin pentru investiții în prelucrarea, comercializarea și/ sau dezvoltarea de produse agricole) cu o valoare cumulată de aproximativ 1,3 milioane de euro.

FOTO Dragos HOJDA

Mai multe stiri pe AxaNews.ro

Dragos HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here