ARTĂ – Băimăreanul care a făcut o pasiune pentru jocul cu focul

389

Se joacă cu focul, la propriu. Așa îi place să glumească băimăreanului Marius Nechifor. În atelierul lui însă, în urma „jocului” cu focul, ies obiecte de decor sau mobilier unicat, pentru care muncesc echipe de designeri, meșteșugari sau arhitecți, dacă sunt proiecte mai mari.

Artă, tradiție, design, meșteșug, toate se întâlnesc în atelierul băimăreanului de 37 de ani. Nu e un simplu atelier de fierărie ori confecții metalice, e un loc unde se creează și se realizează, începând de la obiecte decorative de mici dimensiuni, până la piese de mobilier sau garduri, toate realizate prin aceeași tehnologie, a forjării (înzălzire până la incandescență) fierului.

Marius Nechifor a muncit în Italia în acest domeniu, aproximativ, după care a venit acasă cu planuri mari. Însă, pentru a le pune în practică, mai avea nevoie de puțină experiență în domeniul managementului, astfel că mai întâi a lucrat, câțiva ani, ca manager de calitate la o multinațională, după care a considerat că „a venit momentul”. Astfel a început munca în atelierul de confecții metalice al tatălui său. „Investiția de început nu a fost mare, pentru că lucram în atelierul de confecții metalice pe care îl avea tatăl meu. Dar eu am văzut mai mult partea creativă a confecțiilor metalice, pentru mine a fost mai mult un joc. Nu era o fierărie tradițională. Avea aparat de sudură și tot felul de alte unelte, iar după munca în Italia, unde am lucrat, efectiv, cu aparatul de sudură, m-am orientat spre zona asta a businessului”, explică el începutul. Fiind pasionat de tradiție și cu experiența acumulată, atât în ce privește meșteșugul, dar și managementul, s-a apucat de propria afacere, în industria creativă, în urmă cu aproximativ trei ani. „Când am deschis atelierul, tocmai asta a fost ideea, să-mi creez un context artistic, să nu fie un conglomerat de chestii diferite. Se întâmplă și să mai pierd clienți, pentru că nu întotdeauna sunt de acord cu cererea lor. Nu îmi impun ideile, de obicei merg pe mâna designerului și nu îmi place să fac compromisuri, tocmai de aceea la proiectele mari lucrez cu o firmă de arhitectură”, explică el.

Tocmai exigența în alegerea modelelor a început să-i aducă clienți tot mai pretențioși, de aceea modelele pe care le face sunt unicat, create de designerii sau arhitecții cu care lucrează. Produsele se realizează doar la comandă, nu se vând în magazine, iar clienții au posibilitatea să se implice și în crearea modelelor, nu doar în alegerea lor. ”Ideea mea este că, dacă vine un client la mine, el vrea, să zicem, o masă, dar nu una obișnuită și atunci noi îi creăm un context. Am făcut, de exemplu o grindă metalică ce coboară din tavan, se transformă într-un blat de masă și reprezintă masa din bucătărie. O astfel de abordare face să devină obiectul central din casă. Necesită o abordare mai exclusivistă și puțină încredere. De cele mai multe ori, clientul vine cu o idee preconcepută, chiar cu un proiect, dar dacă simt că nu e chiar ce trebuie, încerc să-l adaptez. Poți să ai o casă foarte frumoasă și să-i scazi sau să-i adaugi din valoare datorită gardului. Dar trebuie să fie și aportul personal al omului, mie mi se pare chiar o idee bună ca omul să își pună amprenta personală, adică nu doar să îi dai o listă de unde să-și aleagă el vreun model”, mai spune el.

Lenjerie din metal pentru expoziție și săbii, ca recuzită de film

De la candele și mici obiecte de decor și până la obiecte de mobilier sau chiar garduri, paleta de produse este extrem de vastă. Însă nu s-ar fi gândit niciodată că va realiza lenjerie din metal sau obicte ce vor fi folosite în filme. Totuși, s-a întâmplat. „Lenjeria a fost pentru o expoziție iar săbiile pentru un film ce se turna în Franța. Cum nu mai făcusem săbii, mi-am luat o enciclopedie cu toate armele de acest fel ce s-au făcut în istorie și m-am documentat”, mai spune el acum.

Astăzi, piesele realizate din fier forjat ajung la prețuri considerabile, în special dacă sunt unicate, așa cum le face Marius Nechifor. „Pentru că sunt produse mai de nișă și trebuie să te dedici mult unui proiect ca să-l finalizezi, nu se pot face mai multe în paralel. Ești limitat și asta face ca businessul să nu fie cu o cifră de afaceri foarte mare”, mai explică el. Însă cererile vin, în special din mediul online, din toată țara.

Un nou proiect ce s-ar putea materializa în curând vizează Muzeul Satului din Baia Mare, unde elevii și vizitatorii ar putea vedea cum se realizau obiectele din metal în trecut.

 

Angela SABĂU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here