BAIA MARE – O familie cu opt copii are nevoie de ajutorul nostru

9015

Mama este bolnavă, iar tatăl muncește cu ziua pentru a întreține cei opt copii. Cel mai mare are 15 ani, iar cel mai mic, o fetiță, doar doi anișori. Cei șase copii mai mari merg la școală și învață bine. Numai că, de când mama s-a îmbolnăvit din nou, banii au început să meargă pe medicamente, astfel că nu au mai ajuns și s-au adunat restanțe mari la chirie.

Adriana Săsăran, mama celor opt copilași, spune că primele semne ale bolii au apărut în urmă cu cinci ani. „Atunci am avut un fel de puroi la un sân. Am mers la medic, m-a tăiat și a zis că se va curăța acolo și o să fiu bine”, începe ea. Apoi, pentru câțiva ani, a fost bine. „Cam acum un an și jumătate m-a întors boala. S-a făcut din nou puroiul ăla, dar și un nod, cam cât un ou de prepeliță”, mai spune ea. A fost din nou operată, i s-a extirpat nodulul, după care a primit tratament. „De atunci tot iau medicamente, dar sunt foarte slăbită. Amețesc, sunt anemică”, mai spune ea.

Familia are venituri de aproximativ 1.600 de lei pe lună, din care în jur de 600 se duc pe medicamentele femeii. „Uneori am plătit 600, că am avut card de ăla și mi-o făcut reducere. Alteori am plătit 680 de lei. Depinde, când, cum prind. Dar nu le pot cumpăra întotdeauna pe toate”, mai spune ea.
Unii oameni s-au mobilizat și le-au mai donat câte ceva pentru copii, însă în momenul de față, cea mai mare problemă a lor este restanța la chirie, care s-a făcut de 1.900 de lei. „Am văzut că au mai scos pe cineva din locuință, nu de mult și ne temem să nu ne scoată și pe noi, acum, în plină iarnă”, mai spune ea.

Adriana Lazăr a fost cea care a încercat să găsească pentru ei bani de medicamente și pentru restanța la chirie. „Condițiile în care trăiesc nu sunt printre cele mai bune, deoarece într-o camera de 20-30 de metri pătrați locuiesc 10 persoane în care e și bucătărie și cameră și o baie de doi metri pătrați. Doamna s-a îmbolnăvit, are nevoie de tratament pe luna în valoare de 680 lei pentru a putea supraviețui. Copiii au în permanență nevoie de rechizite, hăinuțe, dar din păcate nu au putut face față la toate cheltuielile dintr-un venit de 1600 lei. Doamna nu este asigurată, iar domnul lucrează și el cu ziua”, a arătat femeia.
Oricine poate ajuta familia, cu alimente, rechizite pentru copii sau hăinuțe, ori bani pentru chirie, poate contacta redacția ziarului nostru la adresa de e-mail glasulmaramuresului@gmail.com pentru obținerea datelor de contact ale familiei.

Angela SABĂU

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here