AU ESCALADAT BALCONUL – Ceasuri și cravate de 10.000 de lei, furate în Baia Mare

4261

Poliţiştii din Baia Mare au fost sesizaţi, în sxeara zilei de 13 februarie, prin SNUAU 112, despre comiterea unui furt dintr-un imobil situat pe strada Gheorghe Bilaşcu din municipiu. Imediat, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au demarat activităţile specifice în vederea identificării autorului.

IPJ Maramureș anunță că primele informaţii au relevat că persoane necunoscute au escaladat balconul şi au pătruns prin efracţie într-un apartament, de unde au reuşit să sustragă ceasuri de diferite mărci şi cravate, prejudiciul estimat fiind de 10 000 de lei.

„La scurt timp, activităţile desfăşurate de poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale, în colaborare cu cei de ordine publică, au dus la identificarea persoanei bănuite de comiterea furtului. Este vorba despre un bărbat de 36 de ani, domiciliat în municipiul Iaşi.
In baza probatoriului administrat, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a bărbatului. Acesta urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă”, au anunțat autoritățile.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat şi continuă cercetările pentru documentarea întregii sale activităţi infracţionale.

Dragos HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here