ATLETISM: Maramureșeni la Campionatul Național de juniori II și probe combinate

1098

În zilele de 3 și 4 martie, la București, s-a desfășurat Campionatul Național de atletism pentru juniori II, unde LPS Baia Mare a participat cu patru sportivi, aceștia obținând rezultate bune.

Andrei Poci a obținut medalia de bronz la proba de 60 m plat, cu rezultatul de 7,25 secunde (sportivul este antrenat de Ion Tăbăcioiu).
Bogdan Achim (antrenat de Delia Grumaz) s-a clasat pe locul 4 la proba de săritură în înalțime, cu performanța de 1.80 m.
Alexandru Dosa (pregătit de Dana Dragoș) s-a clasat pe locul 5 la 60 m garduri (8.51), reușind un loc 5 și la săritura în înălțime (1.80 m) și un loc 5 la săritura în lungime (6.35m).

Au fost prezenți și sportivi de la CSM Baia Mare la această întrecere națională:
Ștefania Maria Szabo s-a clasat pe locul 5 la 60 m plat (8.05), Andana Matyus a fost a 6-a la 60 m garduri (9.53) și pe locul 7 la 400 m (61.34), iar Andrei Mihai Bujor s-a lcasat pe locul 4 la săritura în lungime (6.36 m). Sportivii sunt antrenați de Terezia Pop.
La triplusalt, Patricia Daria David (CSȘ Sighet – Dinamo) s-a clasat pe locul 5.

În zilele de 8 și 9 martie, LPS Baia Mare s-a prezentat cu șapte sportivi la Campionatul Național de probe combinate, organizat la București.
La juniori II, podiumul a fost ocupat în totalitate de sportivii LPS Baia Mare: 1. Andrei Poci (antrenor Ion Tăbăcioiu) – 4.461 p; 2. Bogdan Achim (prof. Delia Grumaz) – 4.093 p; 4. Gheorghe Bledea (Dana Dragoș) – 3.976p.
La juniori III, Ștefan Hendrea (Delia Grumaz) a terminat pe locul 5, cu 3.023p, iar Răzvan Nicoară (Dana Dragoș) s-a clasat pe locul 7, cu 2.812 p.
La Juniori I, Alin Mihiș (Ion Tăbăcioiu) s-a clasat pe locul 11, cu 3.356 p.

În întrecerea junioarelor II, Adnana Matyus (prof. Terezia Pop) s-a clasat pe locul 4 la pentatlon, cu 3.069 puncte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here