ATENŢIE ŞOFERI – Treceri de pietoni semaforizate pe Bulevardul Decebal

756

Pe Bulevardul Decebal vom avea în câteva zile treceri de pietoni semaforizate. Montarea semafoarelor în zona trecerii de pietoni de la Semilună, respectiv de către mall, a început deja, astfel că acestea vor deveni funcţionale cât de curând. 

Este numai una din acţiunile avute în vedere de Biroul Rutier Baia Mare pentru siguranţa pietonilor, urmând ca în oraş să fie amenajate noi treceri de pietoni, printre altele. Una din acestea a fost semnalizată ca atare pe strada Vlad Ţepeş. O nemulţumire a şoferilor băimăreni se referă la strada Gării, unde există denivelări foarte mari pe anumite porţiuni de drum şi unde administraţia locală ar trebui să intervină.

“Este foarte bine că se montează semafoare, că acolo, la Semilună, au fost destule accidente rutiere. E de bine, pentru şoferi, dar şi pentru pietoni. Mi-ar place să se mai facă locuri de parcare, acolo unde se poate, sau măcar să ridice rablele din parcare care ocupă locurile de parcare degeaba.”, a arătat Ionuţ, un şofer băimărean.

Mai multe stiri pe Axanews.ro

Dragos HOJDA 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here