ATENŢIE, MARAMUREŞENI! – Răcire considerabilă a vremii, pe final de noiembrie

570

Vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei în zilele următoare. Însă, pe final de noiembrie, este aşteptată o răcorire semnificativă, semn că iarna îşi va intra oficial în drepturi.

Conform produselor meteo actuale, în weekend, maximele vor fi de la 3 la 7-9 grade. Pe timpul nopţii, minimele vor fi de la 1-3 la 7 grade. Nebulozitatea va fi în creştere, astfel că şi aria de producere a precipitaţiilor se va mări. Începând de duminică seară, vom avea parte, la început, de ploi şi lapoviţe. Treptat, precipitaţiile se vor transforma în ninsoare în zonele înalte.

# Ninsori în zonele montane, la începutul săptămânii
Astfel, ziua de luni va veni cu maxime termice similare cu zilele precedente, dar cu precipitaţii pe arii extinse, însoţite de intensificări de vânt. Minimele nocturne vor fi de la minus 3 la 1-3 grade. Pe timpul nopţii, de altfel, precipitaţiile sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare vor fi însemnate cantitativ. Vântul va prezenta şi el intensificări. Începând cu ziua de marţi, vremea va intra într-un proces de răcire. Marţi, maximele vor fi de la 3 la 7-9 grade, iar minimele vor fi de la minus 3 la 1-3 grade. În zonele înalte, se vor înregistra, din nou, ninsori. Miercuri, însă, maximele vor depăşi cu greu 3-4 grade, însă cerul va deveni de la variabil la mai mult senin. Minimele vor fi de la minus 9 – minus 7 la minus 3 grade. Pe timpul zilei, în a doua jumătate a săptămânii, vom avea maxime de la minus 3 la 1-3 grade, iar cerul va fi de la variabil la mai mult senin. În acest interval, minimele se vor menţine la standardul din noaptea precedentă. Aşadar, vom vorbi despre valori termic puţin sub mediile multianuale.

Cătă ŢINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here