ATENŢIE, MARAMUREŞENI! – Până când ţin restricţiile de trafic pentru automarfare pe teritoriul Ungariei

386

Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmației, despre faptul că începând de sâmbătă, 20 octombrie, ora 23.00 (ora României) până duminică 21 octombrie, ora 23.00 (ora României), respectiv de luni 22 octombrie, ora 23.00 (ora României) până marţi, 23 octombrie, ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.

Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că în data de 23 octombrie este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare. “Precizăm faptul că în intervalul orar menţionat, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale. În aceste perioade, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la ridicarea restricţiei de circulaţie pe drumurile publice din Ungaria”, a precizat Radu Lungu, purtătorul de cuvânt al ITPF Sighetu Marmaţiei.

# Măsuri comune de fluidizare
Pentru intervalul duminică, 21 octombrie, ora 23.00 – luni, 22 octombrie, ora 23.00 şi începând cu data de marţi, 23 octombrie, ora 23.00, când traficul pentru autovehiculele de mare tonaj va fi reluat, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmației a dispus măsuri pentru suplimentarea personalului şi folosirea la maxim a capacităţii punctelor de trecere a frontierei deschise pentru aceste mijloace de transport. Astfel, în limita configuraţiei acestora şi, în funcţie de trafic, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, pentru ca formalitățile de frontieră să se efectueze cu operativitate. “Menţionăm că la graniţa cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care conducerea Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației ține permanent legătura cu autoritățile de frontieră ungare în vederea stabilirii unor măsuri comune de fluidizare. De asemenea, s-a alocat personal suplimentar pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, însă numărul de linii care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști repartizaţi de către Poliţia Ungară. În baza protocoalelor bilaterale, PFR poate deschide doar liniile de control care sunt asigurate cu personal şi de către autoritățile ungare”, a explicat Radu Lungu.

# Aplicaţia Trafic online, extrem de utilă
În continuare, Poliţia de Frontieră recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise transportului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea. “De asemenea, se recomandă şoferilor consultarea aplicaţiei Trafic online pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute”, a detaliat reprezentantul ITPF Sighetu Marmaţiei.

Cătă ŢINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here