AȘA SĂ TOT MUNCEȘTI – Avion privat pentru mai multe maramureșence pentru muncă în Italia

50

Mai multe femei din Maramureș au ajuns în atenția presei internaționale după ce au plecat la muncă în străinătate cu… avion privat. Și asta pentru că patronii italieni aveau de ales între a rămane cu strugurii neculeși sau a aduce cumva oamenii la lucru. Și s-a ales a doua variantă, chiar dacă nu a fost deloc ieftină.

Povestea maramureșencelor a ajuns și în presa britanică, jurnaliștii de la Dailymail scriu că pentru unele dintre aceste femei zborul de zilele trecute spre nordul Italiei fiind primul din viața lor. Femeile au ajuns în pitorescul orășel italian Termeno, cunoscut pentru vinurile sale albe.

Martin Hofstatter este cel care a decis că trebuie să ia măsuri radicale dacă vrea să aibă cine îi culege via anul acesta. Așa că a închiriat un avion privat care a aterizat la Cluj iar de aici maramureșencele noastre au plecat pe calea aerului în Italia.

Patronii italieni s-au lovit de această problemă din cauza izbucnirii pandemiei de coronavirus, care a închis granițele între țări, astfel că nici muncitorii sezonieri romani nu mai putea ajunge la muncă în Italia sau Germania.

“Când cele opt femei au rămas blocate la granița maghiară nu am avut ce face decat să trimitem după ele un avion privat. Multe companii de profil, dar nu numai, au respirat ușurate atunci cand decidenții europeni au ales să facă acele coridoare verzi pentru muncitorii sezonieri în interiorul UE. În teorie totul mergea ca pe roate, dar celor opt romance cu care compania noastră colaborează de ani de zile nu au putut intra în Italia după ce au ajuns la frontiera maghiară. Deși ni s-a spus că nu vor fi probleme de niciun fel pentru muncitorii sezonieri, celor opt romance nu li s-a permis accesul în Ungaria și de aici spre Italia.

Am încercat să rezolvăm cumva problema, dar fără succes și după două săptămani de dat telefoane, discuții cu politicieni de la Roma și UE, reprezentanți ai Ambasadelor și mulți alții, ne-am trezit puși în situația de a închiria un avion privat care să decoleze de la Bolzano spre Cluj și să le aducă în Italia. A fost o cheltuială foarte mare, avand în vedere criza economică pe care o traversăm, dar nu puteam lăsa să se ducă totul pe apa sambetei”, ne-a spus Martin Foradori Hofstätter.

Primarul din Călinești, Mihai Ștefan Nemeș, a declarat, pentru “Axanews.ro”, că din localitatea pe care o conduce cu acel avion au plecat două femei.

“De la noi din Călinești sunt două femei plecate în Italia la acea vinărie. Nu le cunosc personal, dar știu că sunt oameni muncitori. Noi avem plecați din Călinești foarte mulți localnici, e drept că cei mai mulți în Germania. Munci sezoniere, iar acest lucru se vede. Oamenii vin înapoi și își fac case frumoase, mașini, porți frumoase maramureșene. E bine că pot merge la munci agricole în străinătate, că la noi nu se investește în agricultură, deși și în Călinești s-ar putea dezvolta plantații de afin și cate și mai cate”, ne-a spus primarul Călineștiului.

„Nu am mai zburat niciodată cu un avion, iar acest lucru a fost pentru mine, cel puțin, o experiență unică. Noi depindem de această muncă și să fi rămas în Romania ne-ar fi fost foarte greu. Chiar și aici unde suntem sunt închise toate, fabrici, magazine”, le-a spus Maria Codrea din Călinești jurnaliștilor britanici. Codrea și celelalte șapte femei care au ajuns la Termeno vor sta acolo pană la jumătatea lunii viitoare, urmand ca de la finele lunii august să vină alți 20 de muncitori sezonieri.

În Maramureș maramureșencele care au avut avion privat la picioare au ajuns vedete. Primarul din Budești, Liviu Tamaș, spune că le cunoaște pe cele două femei din localitate care au zburat în Italia și spune că nimeni nu trimite după tine un avion privat dacă nu ești om muncitor.

„Noi avem muncitori destul sezonieri, se duc și vin, nimeni nu știe cand și unde. Nu vin la primărie decat dacă au nevoie de o viză sau ceva. Își caștigă painea cinstit, muncind. Eu am aflat doar din presă această poveste, femeile le cunosc, vă dați seama că suntem o comunitate mică și lumea vorbește. Dar nu cred că ar trimite după tine cineva un avion privat dacă nu ești om muncitor și cu bun simț. Ori asta se vede, dacă ești gospodar sau nu”, a declarat, pentru „Axanews.ro”, Liviu Tamaș.

Patronul italian le-a declarat jurnaliștilor britanici că italienii nu vor să muncească acum la camp sau în vie. Și asta pentru că „dispar dupa cateva zile de muncă. Munca în agricultură ar trebui apreciată mai mult. Eu sunt fericit că pot să le ofer acestor romance un loc de muncă de mai bine de zece ani”.

FOTO Tenuta J. Hofstätter/Facebook

Dragoș HOJDA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here