AȘA LE PLACE – Primăriile din județ nu își plătesc datoriile pentru analizele de apă

69

Primăriile din Maramureș, atunci când vine vorba de a-și achita datoriile avute către Direcția de Sănătate Publică Maramureș, preferă să le rostogolească de la o lună la alta. Din totalul datoriilor pe care instituția are de le încasat de la diferiți clienți, mai mult de jumătate sunt datorii care provin de la administrațiile locale pentru analizele de apă, conform ultimei raportări făcute de către DSP Maramureș.

“La finele lunii iunie avem de încasat creanțe de la clienți în sumă totală de 130.499 lei, din care 94.941 lei reprezintă datorii ale unităților administrativ-teritoriale din județ pentru analizele de apă”, precizează raportul DSP Maramureș.

În total, în evidențele DSP Maramureș figurează 12 primării care au datorii de achitat. Este vorba de Primăria Rozavlea (9635 lei), Primăria Ieud (3890 lei), Primăria Budești (250 lei), Primăria Săliștea de Sus (640 lei), Primăria Ardusat, cu o datorie de 240 lei. La acestea mai adăugăm Primăria Repedea (4425 lei), Primăria Viile (1134 lei), Primăria Săpânța (4110 lei), respectiv Serviciul Apă-Canal Borșa, cu o datorie de 61.812 lei, Apa Serv Satu Mare (2280 lei), Apa Vie Vișeu (2395 lei) și Primăria Tăuții Măgherăuș, care la finele lunii trecute avea e achitat către DSP Maramureș suma de 4130 lei.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here