ARESTAT PREVENTIV – Un tânăr din Baia Mare a bătut un polițist

177

Aflat pe urmele unui tânăr ce furase de la o bătrânică, un polițist din Sălaj a devenit victima acestuia. În urma agresiunii, omul legii a ajuns la spital.

Momente groaznice pentru un polițist din județul Sălaj, care în timp ce se afla într-o misiune a devenit victima unui infractor. Totul s-a întâmplat duminică, 18 august. Un agent de la Postul de Poliţie Benesat a mers pe urmele unui bărbat bănuit că ar fi furat bunuri de la o femeie în vârstă de 80 de ani din localitatea Bulgari. Însoţit de un minor care îl văzuse pe hoţ, poliţistul l-a urmărit pe bărbat, l-a identificat şi chiar l-a prins pe raza comunei Sălăţig.

Între cei doi, însă, a avut loc o încăierare, iar omul legii a ieşit destul de şifonat. Poliţistul din Benesat a suferit mai multe răni şi a fost transportat cu ambulanţa la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean Zalău. La urgenţă, el a primit îngrijiri medicale, dar a suferit şi o mică intervenţie chirurgicală la un deget.

Între timp, agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru ca apoi să fie arestat preventiv. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Baia Mare.

„În momentul în care a vrut să îl aducă pe bărbat la secţie, poliţistul a fost agresat fizic de acesta, a fost un ultraj mai urât. Omul legii a fost îmbrâncit şi a fost lovit. Inculpatul a fost reţinut şi arestat pentru ultraj. Poliţistul a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a ajuns la spital, fiind externat în aceeaşi seară. A fost nevoie şi de o intervenţie chirurgicală la un deget de la o mână. În cursul zilei de luni, 19 august, s-a formulat propunerea pentru arestare preventivă, propunere care a fost admisă la aceeaşi dată, bărbatul aflându-se în acest moment în arestat preventiv la IPJ Sălaj”, a declarat Teodora Balmoş – procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou, pentru Ştiri din Sălaj.

Sursa www.sportulsalajean.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here