ANIVERSARE – 25 de ani de când Explorări a cucerit titlul național la volei masculin

555

13 mai 1993 este o zi de referință în sportul maramureșean. La acea dată, sub titulatura Universitatea Explorări, echipa băimăreană cucerea titlul național, fijnd prima formație din provincie care obținea această performanță, după 44 de ani de supremație a echipelor din București.

“U” Explorări a învins în finală cu scorul general de 3-1 pe Dinamo. Băimărenii au câștigat cu 3-1 prima partidă disputată în capitală și au pierdut, cu același scor, meciul al doilea jucat tot în București. Au urmat două victorii pe teren propriu cu 3-0 și 3-1, care au consfințit cucerirea titlului. Sala a fost arhiplină la ambele meciuri, la final succesul fiind sărbătorit alături de suporterii care au invadat parchetul polivalentei din Baia Mare.

Lotul echipei “U” Explorări Baia Mare, ediţia 1992-1993:
Adrian Moroianu, Marius Botea, Stelian Grozav, Oliver Alexa, Arian Korca, Sorin Pop, Tamaş Hall, Vasile Petrețchi, Florin Crăciun, Virgil Onac, Claudiu Podar, Sorin Pușcaș. Antrenor principal: Mircea Spătăcean. Antrenor secund: Adrian Arbuzov.

Momentul a fost marcat sâmbătă, 19 mai, printr-o întâlnire de suflet la care au participat majoritatea foștilor campioni, foști și actuali conducători ai clubului, reprezentanți ai autorităților locale. Toți au primit din partea principalilor organizatori ai evenimentului, Mircea Spătăcean și Vasile Trif, plachete aniversare.

– Prilej de aduceri aminte

Întâlnirea s-a desfășurat pe fondul imaginilor cu înregistrarea partidei care a consfințit câștigarea titlului și a sărbătorii declanșate după meci, la care au participat și suporterii.

Mircea Spătăcean (antrenor princ. “U” Explorări 1992-1993) : “Principalul nostru atu a fost forța grupului, drep dovadă toți am rămas foarte buni prieteni și azi. În plus, jucătorii de atunci și-au dorit foarte mult să facă performanță. Nu trebuie să-l uităm nici pe fostul președinte de atunci, regretatul Ioan Benga, care în 1991 a salvat echipa de la desființare preluând-o la clubul Universitatea, după ce n-a mai putut fi suținută de IPEG. Este important că la întâlnirea noastră au fost prezenți și reprezentanți ai autorităților. Această echipă nu trebuie lăsată să moară și trebuie să revină în fruntea voleiului românesc”.

Sorin Pop (căpitan de echipă): “Un merit deosebit la această performanță l-a avut publicul. Ne-am dat seama de acest lucru abia mai târziu. Sala a fost arhiplină cu o oră înainte de începerea meciurilor. Dinamo ne-a desconsiderat la început, dar, după ce am câștigat primul meci jucat în deplasare, am căpătat încredere în noi și, cu ajutorul suporterilor, am luat titlul”.

Adrian Moroianu: “Îmi amintesc perfect acele momente. Totuși, revăzând imaginile, parcă nu-mi vine să cred ce atmosferă a putut fi în sală. Am crezut în noi, în antrenori, și am reușit să realizăm o performanță de care suntem foarte mândri”.

Adrian Arbuzov (antrenor secund): “În 1993 aveam 43 de ani și eram trecut și în lot ca jucător. Chiar am și evoluat într-o partidă. Câștigasem primul meci pe teren propriu din semifinala cu Craiova și s-a luat decizia ca să se meargă în deplasare doar cu rezervele. Astfel am jucat și eu și, chiar dacă am pierdut, am fost printre jucătorii remarcați la acel meci. În meciul 3, jucat acasă, ne-am impus fără probleme și astfel am ajuns în finală. Meciurile cu Dinamo au fost extraordinare, iar suporterii băimăreni minunați”.

Marius Botea: “13 mai 1993 parcă a fost ieri. Cei 25 de ani au trecut ca o clipă. Dacă cineva mi-ar fi spus atunci că voi ajunge să antrenez această echipă n-aș fi crezut. Am fost un grup extrem de unit atât în teren, cât și în afara lui. Ne revedem întotdeauna cu mare plăcere”.

Tamas Hall: “Toată lumea dorea să întrerupă supremația echipelor Steaua și Dinamo în voleiul românesc. Noi am fost primii care am reușit. Pentru mine a fost o bucurie imensă, ca și cum aș fi câștigat un Campionat Mondial”.

– În momente dificile, familia voleiului băimărean încearcă să rămână unită

În afara campionilor din 1993, la întâlnirea de sâmbătă au fost prezenți foștii și actualii conducători ai clubului băimărean.

Cornel Grama (fost director IPEG): “Am înființat această echipă cu foarte mulți ani în urmă, aducând în Baia Mare jucători din țară. Echipa a fost întotdeauna apreciată de suporteri. Ca să faci sport de preformanță trebuiă să ai susținere financiară. Am iubit întotdeauna această echipă și mai ajung și azi uneori pe la sală”.

Alexandru Lazăr (fost președinte Explorări): “Această echipă reprezintă o parte importantă din viața mea. Și acum mă întâlnes cu cu mare plăcere cu foștii jucători. Nu trebuie să abandonăm lupta și trebuie să facem tot ceea ce putem pentru ca Explorări să meargă mai departe”.

Vasile Trif (fost secretar Știința Explorări): “Explorări este un brand în sportul maramureșean și chiar național. Este foarte important că echipa și-a păstrat atâția ani numele, deși deja din 1991 Intreprinderea de Prospecțiuni și Explorări Geologice (IPEG) nu a mai putut asigura susținerea finaciară. Tradiția acestei formații trebuie dusă mai departe”.

Gheorghe Mihai Bârlea (președinte CS Știința): “Pentru mine reprezintă o emoție specială să fiu alături de cei care au cucerit în 1993 titlul. Din păcate, în cei zece ani de când sunt președinte la acest club n-am reușit să repetăm performanța. Am ajuns o dată pe locul 2, dar contextele sunt diferite. Trebuie să fim realiști și să acceptăm că, din punct de vedere finaciar, echipa nu traversează un moment fericit. Căutăm în continuare soluții pentru a redresa situația”.

Marinel Kovacs (președinte Știința Explorări): “Titlul din 1993 reprezintă o performanță de marcă pentru sportul maramureșean. Timpul ne-a dovedit că este foarte greu să reușești așa ceva, indiferent de ce disciplină sportivă este vorba. Familia voleiului băimărean nu este foarte numeroasă, dar încercăm să ținem stindardul sus în continuare”.

– O rază de speranță

La întâlnirea de sâmbătă au participat și reprezentanți ai autorităților județeni și locale.
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, a anunțat prin intermediul lui Cosmin Drulea, șeful de cabinet al președintelui CJ, că instituția pe care o conduce va sprijini în continuare echipa.
Primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheș, a declarat că va convoca o ședință la care vor participa reprezentanți ai CL Baia Mare și CJ Maramureș, pentru a găsi soluții de salvare a echipei. Edilul a mai promis că va convoca și o ședință cu principalii agenți economici din oraș, care ar putea ajuta financiar echipa pe viitor.

Marius CÎMPIAN

Mai multe știri pe AxaNews.ro!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here