ANGAJARE AVOCAŢI – Muzeul de Etnografie şi Artă Populară vrea recuperarea prejudiciilor de la fosta conducere

367

Printr-o adresă de la jumătatea lunii iunie Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare cerea Consiliului Judeţean Maramureş aprobarea achiziţionării de servicii juridice în vederea recuperării prejudiciilor stabilite prin notele de constatare ale Camerei de Conturi Maramureş aferente controalelor efectuate în anii 2016 şi 2017.

Solicitarea venită de la acest muzeu se justifică, susţine Consiliul Judeţean, prin faptul că instituţia din subordine nu are cuprins în organigramă şi statul de funcţii postul de consilier juridic.

“Una din problemele identificate de controlul Camerei de Conturi Maramureş a fost cea legată de prejudiciile pe care Curtea de Conturi consideră că le-au făcut în exercitarea funcţiei publice fosta conducere a Muzeului de Etnografie şi Artă Populară. Actuala conducere are obligaţia de a recupera aceşti bani la bugetul muzeului şi eu, ca principal ordonator de credite, trebuie să iau toate măsurile ca până la urmă să se recupereze banii. Muzeul nu are în organigramă un jurist şi ne-au cerut un proiect prin care să îşi achizitioneze servicii juridice pentru a se reprezenta în instanta în recuperarea acestor prejudicii”, a arătat preşedintele Consiliului Judeţean, Gabriel Zetea.

Proiectul de hotărâre privind achiziţionarea acestor servicii juridice a primit undă verde de la consilierii judeţeni în cadrul ultimei şedinţe ordinare de Consiliu Judeţean Maramureş de la finele lunii iunie.

Mai multe stiri pe Axanews.ro

Dragos HOJDA 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here