ANCHETE – 15 reclamaţii de malpraxis în nouă luni, în Maramureş. Ce noutăţi sunt în cazul bebeluşului născut mort

1672

Cazul bebeluşului născut mort, zilele trecute, la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, a generat numeroase reacţii în spaţiul public.

O mulţime de maramureşeni şi nu numai şi-au manifestat dispreţul faţă de personalul medical acuzat că au tratat cu superficialitate cazul soldat cu deces. Mulţi au acuzat asistenta că se afla pe balcon, la ţigară, alţii au spus că fumatul ar trebui interzis în totalitate în spital, fie el şi în zonele aerisite, din afara incintelor. Până în prezent, nimeni nu poate afirma cu certitudine de partea cui se înclină balanţa dreptăţii.

Cert este un lucru. Că la nivelul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare s-a constituit o comisie de anchetă care va stabili împrejurările în care a avut loc decesul nou-născutului. Până la finalizarea achetei, reprezentanţii unităţii medicale au anunţat că nu pot furniza alte informații referitoare la acest caz.

# Nicio reclamaţie (încă!) la Colegiul Medicilor
Până miercuri, 19 septembrie, situaţia nu a fost reclamată la Colegiul Medicilor Maramureş. Cel puţin nu a sosit nicio plângere şi nici nu există un punct de plecare. Iar punct de plecare într-un astfel de caz înseamnă un rezultat al necropsiei.

“Nu am primit încă nicio sesizare. Momentan, părerile sunt împărţite. Încă nu am primit rezultatul necropsiei pentru a ne putem face o părere asupra situaţiei. În astfel de cazuri, dacă cineva are suspiciuni cu privire la modul în care s-a acţionat, se urmează procedurile legale. Se cheamă cele două părţi, se studiază situaţia, sunt chemaţi specialişti care să analizeze cazul”, a precizat, pentru AxaNews.ro, Giuliano Petruţ, preşedintele Colegiului Medicilor Maramureş.

# Chirurgia, cea mai reclamată la Colegiu
Judeţul nostru nu este ocolit în niciun an de nemulţumiri cu privire la actul medical. Pacienţii reclamă adeseori comportamentul profesional al halatelor albe, pe care le consideră vinovate de urmările grave pe care le-ar fi avut modul de operare al medicilor. Aşadar, nu este de mirare că pe masa Colegiului Medicilor există, mereu, cazuri care trebuie analizate de specialişti.

“Până în prezent, de la începutul anului, am avut aproximativ 15 plângeri depuse. Unele au fost soluţionate, iar altele sunt încă în faza de analiză. Am avut situaţii în care s-a dat dreptate pacienţilor sau aparţinătorilor pacienţilor, dar şi cazuri în care s-a dat dreptate personalului medical. Cele mai multe reclamaţii au fost pe specialităţile de chirurgie. Mă refer aici la chirurgie de orice natură, ginecologie, ortopedie, neurochirurgie. Tendinţă este valabilă peste tot în lume, de a reclama actul medical pe segmentul acesta”, a precizat Giuliano Petruţ.

Cătă ŢINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here