AMINTIRI DIN COMUNISM – „Baia Sprie – lagărul de exterminare prin muncă”

965

Perioada comunismului a fost una grea pentru numeroși cetățeni ai acestei țări.

Potrivit doxologia.ro, sute de mii de români au fost condamnaţi de comunişti, apoi  încarceraţi sau ucişi, iar familiile lor hărţuite. Abuzurile nu au cunoscut limite: intelectuali de marcă ai ţării au fost daţi afară din facultăţi pentru că aveau „dosar prost” şi trimişi pe posturi umilitoare de muncitori necalificaţi, preoţii au fost lichidaţi ori deportaţi în lagăre de concentrare, profesorii, medicii, politicienii sau simplii ţărani s-au trezit peste noapte arestaţi, supuşi torturilor Securităţii şi trimişi în închisoare.

În cartea „Morminte fără cruce. Contribuţii la cronica rezistenţei româneşti împotriva dictaturii. Vol. II”, Cicerone Ionițoiu povestește și despre suferințele pe care deținuții politici trebuiau să le îndure în mina de la Baia Sprie.

„Baia Sprie – exploatare de plumb şi cupru. Condiţiile inumane de muncă periclitau viaţa oamenilor în acest centru minier. După 1952, Baia Sprie a devenit colonie de muncă forţată pentru deţinuţii politici. Silicoza, bolile de plămâni şi de inimă au făcut ravagii. Colonia era aşezată într-o căldare înconjurată de munţii Gutinului şi reprezenta locul de muncă al celor 7—800 de condamnaţi la pedepse mari. Primii deţinuţi au fost aduşi de la Aiud. Treptat, treptat, au sosit deţinuţi pedepsiţi de la alte închisori, iar după închiderea Canalului, o parte, dintre supravieţuitori a fost dirijată aici. La început alimentaţia a fost bună. Se primea o cantitate de 250 de grame de pâine din partea Direcţiei Generale a Penitenciarelor şi 1000 de grame din partea Combinatului minier. Cele două feluri de mâncare erau completate de slănină, halva şi marmeladă, primite la intrarea în mină. Din cauza gazelor şi a prafului, pofta de mâncare dispărea. Greţurile şi arsurile făceau ca marmelada şi pâinea, alimente ce fermentează, să nu mai poată fi consumate. S-a ajuns atunci la înţelegerea ca fiecare să ia atât cât are nevoie, după constituţia fizică şi pofta de mâncare”, se arată în carte.

În continuare se precizează: „În acest timp s-au deschis lucrările la Orizontul 13, la o adâncime de peste 350 de metri (…). Până în 1953, comandant al coloniei a fost maiorul Popa,care s-a comportat mai omeneşte (…). Noua conducere a instaurat teroarea. În primul rând, s-a redus pâinea la 300 de grame, deci mai puţin de un sfert în comparaţie cu ce se dădea înainte. Norma s-a mărit la 7 tone minereu de om pe schimb, lucru foarte greu de realizat. Cine depăşea norma, primea ca stimulent pâine până la un kilogram în ziua respectivă. Munca, pe lângă că era grea, era şi periculoasă, atât la plumb, din cauza urmărilor asupra organismului, cât şi la cupru, unde exista pericolul accidentării cu materialul tăios ce cădea de pe tavan. Unora li s-a tăiat piciorul din cauza copturilor de pe bolta galeriilor. Pe zi ce trecea, teroarea începea să se accentueze. Celor bolnavi nu li se dădea îngrijirea de care aveau nevoie. Cei ce protestau erau pedepsiţi. Între deţinuţi, solidaritatea se cimenta. Suferinţa îi unea în faţa muncii de exterminare (…)”.

Lavinia-Codruța HERMAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here