ALERTĂ METEO – Cod galben de vreme capricioasă în Maramureș

90

Vreme capricioasă anunțată în Maramureș. Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de tip cod galben, valabilă în intervalul 14 iulie, ora 13.00 – 15 iulie, ora 21.00. Sunt așteptate cantități de apă însemnate și manifestări de instabilitate atmosferică.

În intervalul menționat, la munte, în nordul și vestul Moldovei, nordul Munteniei și local în Transilvania, vor fi perioade cu înnorări accentuate și averse ce vor avea și caracter torențial. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40…50 l/mp. Pe arii restrânse vor fi și descărcări electrice, intensificări temporare ale vântului și, posibil, grindină.

Astfel de fenomene, dar pe suprafețe mai restrânse și în intervale scurte de timp, se vor semnala și în restul teritoriului. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie a anunțat că va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.

Cătă ȚINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here