ALCOOLUL FACE VICTIME – Un vișeuan beat criță și-a bătut soția. Ce a pățit apoi

273

Un nou caz de violență în familie, în Maramureș, la care au fost chemați să intervină oamenii legii. Marți după-amiază, poliţiştii din Vişeu de Sus au fost sesizaţi prin SNUAU 112 că la un imobil de pe strada 1 Mai din oraş are loc un scandal. Patrula de ordine şi siguranţă publică, deplasată la faţa locului, a constatat că un bărbat care consumase alcool era recalcitrant şi şi-a agresat soţia.

“Pentru eliminarea unor riscuri iminenete, poliţiştii au luat măsura emiterii unui ordin de protecţie şi transportarea agresorului la Spitalul din Sighetu Marmaţiei. Totodată a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de violenţă în familie”, a explicat Florina Meteș, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.

# Alcoolul, bată-l vina!
Fenomenul este unul îngrijorător. De la începutul anului, am avut peste 90 de situații în care, în urma violenței în familiei, au fost instituite ordine de protecție provizorii. În unele situații, bărbații violenți au ajuns chiar la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Sighetu Marmației, pentru expertizare. De cele mai multe ori, însă, cauza violențelor o constituie consumul exagerat de alcool. Fenomenul este valabil atât în mediul urban, cât și în cel rural. Doborâți de problemele din jur, din viața de zi cu zi, mulți maramureșeni se refugiază în alcool. Apoi, după ce tăria le-a îmbătat simțurile, ajung să se ia la harță cu consoartele, conflictul degenerând și ajungându-se la agresiuni fizice. Ca atare, conform legii, polițiștii pot institui ordine de protecție provizorii, până când se calmează spiritele.

Cătă ȚINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here