AJUTĂM PE CEI ÎN NEVOIE  -Mii de pachete distribuite de motocicliștii băimăreni cu suflet mare

1134

Există printre noi persoane care au nevoie de ajutorul semenilor mai mult ca oricând, mai ales acum, de cand cu nebunia coronavirusului. Iar printre cei care s-au oferit să ofere o mână de ajutor sunt și motocicliștii băimăreni de la Rock N Road. Aceștia duc pachete cu mâncare la oamenii care îi așteaptă cu sufletul la gură, iar zâmbetul de pe fața semenilor face cât o mie de cuvinte.

“Am început în urmă cu o lună, când încet-încet ne-am văzut fără activitate. Asta pentru că ne-am anulat toate evenimentele organizate de către club, fiind vorba despre participări la deschideri de sezon în țară, cât și în străinătate, am anulat și un eveniment Parteneri în Trafic, care trebuia să fie la prima ediție în colaborare cu motocicliști din Satu Mare și Carei… Am anulat și Motoinocența, eveniment de 1 iunie la care anul trecut am sărbătorit peste 400 de copii. Și, observând că ar fi benefic să ajutăm persoanele mai în vârstă sau care din diverse motive nu pot ieși din casă ne-am organizat online și am dat o mană de ajutor. Discutând și cu alte fundații am văzut că am putea ajuta și la distribuția meniurilor gratuite oferite de către diverși patroni cu suflet mare”, ne spune Csabi Rusiczki, președintele Asociației Rock N Road.

Acesta a mai precizat că, printr-o colaborare cu cei de la Asociația “Centrul de Cercetare și Formare a Universității de Nord Baia Mare”motocicliștii băimăreni au împărțit pană acum câteva mii de meniuri în total și o vor continua să o facă.

“O faptă drăguță și mai ieșită din comun am reușit să facem de Paștele catolice, când părinții unei doamne ce lucrează ca microbiolog în Cluj și face teste de Covid ne-au întrebat dacă putem duce un pachețel de Paște fiicei lor. Colegul nostru Valentin Ceascai a și fugit în Cehu Silvaniei după pachet pe urma ducându-l în Cluj la respectiva doamnă doctor. Sfatul nostru e să stea toată lumea acasă și dacă au nevoie de ajutor să nu ezite să ni-l ceară, ne vom da peste cap dacă trebuie și vom ajuta. Iar pentru cârcotași, pentru cei care cred că facem asta doar ca să putem motorii să știe ca se înșală, cateringul îl facem cu mașinile proprii din cheltuiala proprie”, a mai arătat Csabi.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here