ACTUALIZARE ALERTĂ PESTĂ PORCINĂ – Toţi ochii sunt pe Ieud. Măsuri drastice luate de autorităţi

789

Autorităţile sanitar-veterinare din judeţul Maramureş sunt în alertă în acest moment din cauza focarului de pestă porcină apărut la Ieud în cursul serii de 22 octombrie. Cazul a fost confirmat de către cei de la ANSVSA în cursul zilei de 23 octombrie, iar de atunci autorităţile au trecut la luarea de măsuri în teren. 

Oficialii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Maramureş se îndreaptă acum spre Ieud, iar astăzi vor fi anunţate măsurile exacte care se iau în Ieud, dar şi în localităţile vecine.

Conform procedurilor, va fi instituită carantina pe o rază de zece kilometri în jurul Ieudului, iar localităţile incluse în această rază sunt Botiza, Şieu, Rozavlea, Bogdan Vodă, Dragomireşti şi Săliştea de Sus. Poliţia se află pe drumuri, urmând a fi controlate toate autovehiculele, încercându-se astfel a se limita extinderea bolii.

Neoficial sunt moiseieni care vorbesc şi ei de caz de pestă porcină africană în comună, dar autorităţile nu au anunţat nimic oficial în acest sens.

ACTUALIZARE

Turismul din Maramureş, afectat de pesta porcină

Apari]ia focarelor de pestă porcină în judeţul Maramureş acum, când suntem foarte aproape de Crăciun, nu este de bun augur pentru turismul din judeţ. O spun specialiştii în domeniu, care văd şi un lucru bun în toată această poveste. Şi anume că turiştii vor mânca de acum numai din surse autorizate, aşa cum se face în toată Europa.

“Da, adevărat, pesta porcină a apărut chiar în centrul Maramureşului. Va afecta, fără doar şi poate turismul, dar nu se va renunţa la petrecerea Sărbătorilor de Iarnă în Maramureş. Atâta tot că o să mănânce carne din supermarket. La acest moment e foarte greu să mai găseşti loc de cazare pentru sărbători în judeţ. Pesta va afecta masa tradiţională. Dar oarecum ne apropiem de normalitate, în sensul că de acum vom cumpăra doar din surse autorizate. Să dai la cineva de mâncare înseamnă o foarte mare responsabilitate, asta nu înţeleg unii. Ne vom organiza şi vom face puncte locale de tăiere, aşa cum sunt în Franţa sau Portugalia”, a explicat, pentru Axanews.ro, Livia Sima, preşedintele Asociaţiei de Promovare şi Dezvoltare a Turismului Maramureş.

Dragoş HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here