ACŢIUNI ÎN FORŢĂ – Firme şi persoane fizice, luate la puricat de poliţiştii maramureşeni

911

Comercializarea unor produse care au termenul de valabilitate expirat sau pentru care nu pot fi prezentate documente legale de provenienţă, dar şi alte abateri practicate de unii comercianţi au fost sancţionate de poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice, în urma unor controale efectuate pe raza municipiului Baia Mare.

Acţiunea desfăşurată pe parcursul a două zile, a vizat înainte de toate protejarea populaţiei împotriva unor acte comerciale ilicite dar şi prevenirea, descoperirea şi combaterea ilegalităţilor care se comit în domeniul produselor agro-alimentare.

“Au fost efectuate verificări la sediile a 20 de societăţi comerciale şi 10 persoane fizice autorizate să desfăşoare activităţi comerciale. Neregulile constatate au fost sancţionate cu amenzi în valoare de aproximativ 16.000 de lei iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea mai multor pachete cu ţigări de contrabandă şi ridicarea în numerar a 1.480 lei.

De asemenea, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, după ce au constatat o infracţiune de contrabandă”, a precizat Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş.

Cătă ŢINEGHE

Mai multe ştiri pe AxaNews.ro!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here