ACŢIUNEA TRUCK & BUS – Nereguli grave la transportul de persoane și mărfuri din Maramureș! 72 de sancțiuni au fost aplicate!

294

Autobuze, microbuze, precum şi alte autovehicule de transport persoane sau mărfuri au fost oprite pentru control, de poliţiştii rutieri. Activităţile au avut loc, simultan, în toate statele membre ale UE.

Pe parcursul săptămânii 22 – 28 iulie, Direcţia Rutieră a Poliţiei Române a coordonat, la nivel naţional, o nouă acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane mai mare de 8+1 locuri și de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Acțiunea s-a desfășurat conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL). “În cele şapte zile de acţiune, controalele polițiștilor au urmărit respectarea, de către șoferii profesioniști, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport. În ceea ce-i privește pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, controalele au vizat și respectarea limitei maxime admise, a greutății mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase”, au explicat reprezentanții IPJ Maramureș.

# 14 nereguli la transportul de persoane
În judeţul Maramureş, poliţiştii rutieri au oprit pentru control 163 de vehicule de transport marfă şi persoane, identificând peste 72 de nereguli pentru care au aplicat sancţiuni contravenţionale. Astfel, ca urmare a neregulilor constatate în cazul autovehiculelor de transport marfă, poliţiştii au aplicat 58 de amenzi pentru nerespectarea regimului legal de viteză (28), diferite nereguli tehnice (11), neutilizarea centurii de siguranţă, precum şi diferite nereguli în ceea ce priveşte documentele obligatorii pentru conducătorii auto şi pentru autovehicule.

“În cazul autovehiculelor de transport persoane, poliţiştii au constatat 14 nereguli pentru care au aplicat sancţiuni contravenţionale, majoritatea constând în nerespectarea regimului legal de viteză, nerespectarea timpilor de odihnă sau nereguli în documentele şoferilor sau autovehiculelor”, a punctat Cecilia Grozavu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.

# Amendă usturătoare aplicată în Maramureș
Iată un exemplu grăitor! Poliţiştii au identificat în trafic un bărbat în vârstă de 49 de ani din judeţul Satu Mare care efectua activitate de transport marfă pentru o societate comercială sătmăreană, fără a deţine certificat de competenţă profesională. Mai mult decât atât, fiind testat cu aparatul etilotest, s-a constatat că se afla la volan sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, verificările efectuate de poliţişti au mai relevat că respectiva societate comercială nu a făcut dovada privind activităţile desfăşurate de către conducătorul auto în ultimele 28 de zile, anterioare zilei în care s-a efectuat controlul.

“Poliţiştii au dispus sancţionarea conducătorului auto cu amendă în valoare de 10.305 lei, precum şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, ca măsură complementară. Totodată, operatorul de transport a fost sancţionat contravenţional cu amenzi în valoare de 13.000 de lei pentru neregulile constatate”, a explicat Cecilia Grozavu.

Cătă ȚINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here