ACTUALIZARE – ACCIDENT – S-a răsturnat pe plafon pe șoseaua către Țicău (FOTO)

483

Un accident de circulație a avut loc în seara zilei de miercuri, 25 septembrie, în apropiere de satul Țicău.

Din primele informații, un șofer a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat pe plafon.

Vom reveni cu informații!

ACTUALIZARE –  Ieri noapte, la ora 02.00, un echipaj de ordine publică din cadrul Poliţioei Oraşului Ulmeni, care efectua efectuau serviciul de patrulare în zona de competență, a observat pe pe marginea DJ 108A, la ieșirea din oraşul Ulmeni, un autoturism care era răsturnat și avariat.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat că autoturismul a fost implicat într-un accident de circulaţie iar conducătorul auto nu a anunțat organele de poliție despre producerea accidentului și a părăsit locul accidentului.

„Verificările au relevat că în seara zilei marţi, la ora 22.00 un tânăr de 28 de ani Ţicău, în timp ce conducea autoturismul dinspre localitatea de domiciliu spre Ulmeni, într-o curbă la dreapta, pe fondul consumului de alcool, pierde controlul autoturismului și părăsește partea carosabilă pe partea stângă a direcției sale de mers, răsturnându-se pe marginea drumului într-o zonă cu vegetație”, a explicat Cecilia Grozavu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.

# Testat cu etilotestul dimineață
La momentul producerii accidentului în autoturism se mai aflau doi tineri în vârstă de 29 şi 34 de ani. Abia după identificarea conducătorului auto de către poliţişti, pasagerul în vârstă de 34 de ani a solicitat prin SNUAU 112, un echipaj medical pentru că a suferit vătămări corporale. Acesta a fost transportat la Spitalul Județean de Urgenţă Dr. Constantin Opriş Baia Mare pentru investigaţii medicale şi a rămas internat.

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest miercuri dimineaţa la ora 08.42, care a indicat o valoare de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la Centrul Medical de Permanenţă Ulmeni unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului”, a completat Cecilia Grozavu.

Cătă ȚINEGHE

Foto – Catri Vălean

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here