ACTUALIZARE 3 – ACCIDENT GRAV – Șapte victime, din care trei copii, în urma unei coliziuni. A intervenit elicopterul SMURD! (FOTO)

1424

Accident rutier duminică după masa pe sensul de mers Nădlac spre Arad, în zona de urcare de pe DN 7, la Pecica, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad. Potrivit reprezentanților instituției, în evenimentul rutier sunt implicate două autoturisme, rezultând șapte victime – patru adulți și trei copii.

Echipajul de descarcerare din cadrul ISU Arad, trimis la fața locului, intervine pentru descarcerarea unuia dintre adulți, un bărbat, în timp ce celelalte victime, toate conștiente, primesc primul ajutor de la cadrele medicale sosite la fața locului: trei echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad, un echipaj SMURD – Terapie Intensivă Mobilă și elicopterul SMURD.

ACTUALIZARE – Circulația rutieră este blocată pe autostradă în urma producerii accidentului, astfel că traficul rutier a fost deviat pe DN 7.

ACTUALIZARE 2 – Victimele accidentului – cei patru adulți și trei copii de 3, 4 și 15 ani – au fost preluate de elicopterul SMURD (bărbatul încarcerat) și de autospecialele SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad și transportate la Unitatea de Primire Urgențe Arad.

ACTUALIZARE 3 – Nepăstrarea unei distanțe corespunzătoare în mers este cauza producerii accidentului de pe autostradă. Potrivit IPJ Arad “astăzi, înjurul orei 15.15, un cetățean german de 54 de ani a condus un autoturism pe A1, din direcția Nădlac spre Arad, iar la km. 566, pe fondul nepăstrării unei distanțe corespunzătoare a intrat în coliziune cu autoturismul ce se deplasa în fața sa, condus de un bărbat de 48 ani”. Traficul rutier a fost blocat aproximativ o oră și jumătate.

Sursaaradon.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here