A JUCAT ȘI ÎN CHAMPIONS LEAGUE – Sergiu Costin (Viitorul Ulmeni): “Mergem la Zalău să ne jucăm șansa!”

428

Cel mai cunoscut fotbalist care a evoluat pe stadionul “Viorel Mateianu” din Baia Mare în meciul Viitorul Ulmeni – Unirea Mirșid 2-2, din prima manșă a barajului de promovare în Liga 3, a fost Sergiu Costin. Căpitanul Viitorului Ulmeni are acum 40 de ani, dar are în CV, printre altele, un titlu național cu Oțelul Galați (2011), formația cu care a jucat și în grupele Champions League (2011-2012).

Sergiu Costin a marcat, din lovitură liberă, primul gol al Viitorului Ulmeni în meciul de sâmbătă și rămâne optimist în privința șanselor de promovare în Liga 3.

“A fost un meci epuizant, jucat pe o căldură infernală. Este tot mai greu la vârsta noastră să alergăm. Până la urmă a fost un joc disputat și deschis, la finalul căruia oricare dintre cele două echipe ar fi putut câștiga. Rezultatul final a fost echitabil, deoarece fiecare echipă a avut cam același număr de ocazii de gol. A fost foarte bine că am jucat în Baia Mare. E important să joci pe un teren bun, să poți pasa și cine este mai bun să câștige. La Ulmeni terenul este impracticabil.

Mergem la Zalău să ne jucăm șansa și sperăm să câștigăm, cred că putem face acest lucru. Orice rezultat poate fi întors. Cu multă muncă și puțin noroc orice este posibil, de aceea este frumos fotbalul”, a declarat Sergiu Costin, la finalul partidei Viitorul Ulmeni – Unirea Mirșid 2-2.

Marius CÎMPIAN

Citește și

BARAJUL PENTRU LIGA 3 (PRIMA MANȘĂ) – Viitorul Ulmeni – Unirea Mirșid 2-2 (FOTO)

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here