2020 – Biserica monument de la Buteasa se pregătește de restaurare

329

Biserica monument de la Buteasa a ajuns vremuri mai bune, fiind salvată de la dispariție. Punerea în siguranță a turnului și a structurii rămase după prăbușirea acoperișului din 15 ianuarie 2019 a fost finalizată, iar recent comisia de recepție a admis recepția lucrărilor.

“Este un prim pas pentru salvarea bisericii, de acum înainte vom putea să ne ocupăm de proiectul de restaurare și apoi de reconstituirea bisericii într-o formă cât mai apropiată de starea ei originală. Anul 2020 înseamnă o nouă provocare, un manifest pentru salvarea unui monument istoric condamnat la uitare de către comunitatea locală pentru care vechea biserică de lemn ar trebui să reprezinte un reper al continuității și al devenirii sale și fără de care satul Buteasa rămâne fără o pagină însemnată de istorie”, arată membrii Asociației ROST.

Din grupul de inițiativă pentru salvarea acestei biserici fac parte Aura Pintea (Direcția Județeană pentru Cultură Maramureș), Ioana Ramona Nechita – fiică a satului, George Lazăr – architect șef al județului Maramureș, Filip Dumitrița Daniela – restaurator, Sorin Zaharia, Zaharia Gelu și Laura Zaharia – membri ai Asociației R.O.S.T.

“Am primit rezultatele acelui studiu dendrologic. Despre Buteasa se știe că este menționată documentar la 1424, că a fost subordonată Cetății Chioarului și oamenii din Buteasa asigurau servicii în Cetatea Chioarului, de exemplu paza cetății. În secolele 16, 17 și 18 în Buteasa au avut loc o grămadă de înnobilări, ceea ce înseamnă că oamenii erau răsplătiți pentru serviciile lor. Fiind în preajma Cetății Chioarului a avut și de suferit, cand era vreo năvălire de-a turcilor Buteasa fiind afectată. Despre biserică știm că este menționat preot în sat în 1719, în 1760. Dacă ne uităm pe prima ridicare topo militară făcută între 1769 și 1773 găsim un nucleu de sat, Buteasa pe actualul amplasament, sat mic fără biserică. Știm că satul a fost mutat, fiind pe alt amplasament, și acum oamenii spun despre acel loc În Pustă. Ne-am uitat unde am putea avea biserică, dar nu am găsit. În a doua ridicare topo militară, după 1800, apare deja biserică în sat. Corpul bisericii propriu-zis este datat 1882, vara anilor 1883 și după aceea iarna anilor 1883-1884.

Lemnele din care este construit altarul sunt din iarna anilor 1801-1802. Prima biserică a fost construită în anul 1800, o bisericuță mică, probabil, și la finalul secolului vor o biserică mai mare. Elementele vechii biserici nu puteau fi puse decat în zona altarului, zona cu sacralitatea cea mai înaltă. Mai avem căpriorul pictat, care e datat 1700 și nu știm să înțelegem de aici”, a declarat Laura Zaharia, pentru “Axanews.ro”.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here