LIGA ZIMBRILOR (ETAPA 12) - CS Minaur întâlnește o echipă cu mari probleme (vineri, ora 13)
O nouă etapă în campionatul de handbal al băieților.

Liga Zimbrilor la handbal masculin se reia vineri, 4 decembrie, cu meciurile etapei a 12-a. Partidele se vor desfășura în București, în Sala Polivalentă și Sala Rapid. În acestă rundă, CS Minaur (locul 5, 22p) va juca cu CSM Făgăraș (locul 9, 15p) echipă antrenată de Raul Fotonea, fostul antrenor al băimărenilor.
Băimărenii nu vor avea echipa completă nici la acest meci, Alexandru Csepreghi și Barna Buzogany fiind accidentați, așa cum a anunțat site-ul oficial al clubului săptămâna trecută. Nu se știe nici dacă Jose Toledo va fi apt pentru această partidă. De asemenea, vom vedea la ora jocului care va fi situația handbaliștilor aflați în izolare în ultima perioadă, din cauza infectărilor cu Covid-19.
Cu toate acestea, CS Minaur este favorită, mai ales dacă ținem cont că echipa adversă trece prin mari frământări în această perioadă, după ce administrația locală a anunțat că în 2021 bugetul de salarii va fi diminuat cu 60%.
Programul etapei a 12-a (vineri, 4 decembrie):
- CS Magnum Botoșani – CS HC Buzău 2012 (ora 10.15, Sala Polivalentă);
- AHC Dunărea Călărași – CS Dinamo București (ora 11, Sala Rapid). Meciul nu se va juca, deoarece echipa din Călărași are jucători infectați cu Covid-19;
- CS Minaur Baia Mare – CSM Făgăraș (ora 13, Sala Polivalentă);
- AHC Dobrogea Sud Constanța – CSU Suceava (ora 13.45, Sala Rapid);
- CSM Focșani 2007 – CSM Bacău (ora 15.40, Sala Polivalentă);
- SCM Politehnica Timișoara – CSA Steaua București (ora 16.30, Sala Rapid, TVR 2);
- CSM București – Potaissa Turda (ora 18.25, Sala Polivalentă, TVR 1);
- CSM Reșița – CSM Vaslui (ora 19.15, Sala Rapid).
Clasament
- Dinamo 11 11 0 0 309-221 33p
- Turda 11 9 0 2 336-269 27p
- Constanța 11 9 0 2 263-208 27p
- CSMB 11 8 0 3 305-273 24p
- Minaur 11 7 1 3 241-212 22p
- Steaua 11 6 3 2 263-239 21p
- Timișoara 11 7 0 4 227-212 21p
- Buzău 11 6 1 4 293-290 19p
- Făgăraș 11 5 0 6 213-213 15p
- Vaslui 11 4 1 6 274-298 13p
- Călărași 11 4 0 7 242-236 12p
- Focșani 11 4 0 7 145-177 12p
- Suceava 11 3 2 6 262-293 11p
- Bacău 11 1 0 10 181-239 3p
- Reșita 11 0 0 11 244-311 0p
- Botoșani 11 0 0 11 117-224 0p
M. S.