INIȚIATIVĂ INEDITĂ - Muzeu al automobilelor de epocă la Sighet

Istvan Krechnyac este un împătimit al automobilelor de epocă.

INIȚIATIVĂ INEDITĂ  - Muzeu al automobilelor de epocă la Sighet

De-a lungul timpului,  Istvan Krechnyac a tot colecționat asemenea automobile și a participat la numeroase evenimente de profil organizate în țară și străinătate, unde i s-au acordat multe premii.

Pasiunea pentru tehnică, automobile i-a fost insuflată de către bunic, care a fost mecanic de locomotivă. De la mașinuțele de jucărie din copilărie, sigheteanul a ajuns la automobilele de epocă. Fiind pasionat și de călătoriile cu automobilul,  deoarece în anii 80’ nu se prea găseau automobile noi, a optat pentru automobile mai vechi, care erau mai ușor de întreținut și reparat.

“Prima mea mașină a fost una fabricată în anul 1958, după care am achiziționat una din 1968. Au urmat și altele. Am participat la foarte multe manifestări. Participarea la aceste manifestări este un bun prilej de a lega prietenii, de a cunoaște noi locuri”, a spus Istvan Krechnyac.

Sigheteanul are o inițiativă inedită. Își dorește cu ardoare înființarea unui muzeu al automobilelor de epocă. “Este un proiect mai vechi de al meu. Îmi doresc foarte mult să înființez un asemenea muzeu.  Pornind de la faptul că aceste automobile de epocă nu prea circulă, odată muzeul înființat ar fi puse în valoare.  Sunt sigur că acest muzeu va deveni o atracție atât pentru sigheteni cât și pentru turiști”, a spus Istvan Krechnyac.

Îi dorim succes  și așteptăm inaugurarea acestui muzeu. Poate inițiativa sigheteanului va fi susținută și de administrația locală.