INEDIT - O casă de peste 100 de ani din Săcel a ajuns în curtea Universității de Nord

O casă tradițională de peste 100 de ani va putea fi admirată de anul viitor de toți băimărenii care vor trece pragul Centrului Universitar Nord. Este vorba despre Casa Florenilor din Săcel, adusă în Baia Mare și acum remontată.

INEDIT - O casă de peste 100 de ani din Săcel a ajuns în curtea Universității de Nord
Totul ar fi plecat de la o idee venită de la decanul Mircea Fărcaș, care în anul 2019 a demarat iniţiativa de a aduce o casă tradițională în curtea Facultăţii de Litere. Demersurile sale au avut succes, iar în locul unor tufişuri, a ajuns în mijlocul studenților o casă din Săcel, donată de un inimos român, Ştefan Peter. Aici, casa-muzeu, va servi şi de laborator didactic pentru studenţii şi masteranzii de la specializările Etnologie şi Etnoturism, din cadrul Facultăţii de Litere, şi, de asemenea, pentru studenţii, elevii şi pentru toţi cei interesaţi de elementele identitare maramureşene şi româneşti.
„Acţiunea a beneficiat de deschidere pe toate planurile. Cel mai de preţ ajutor i-a fost oferit de prof. Măriuca Verdeș care l-a găsit pe Ştefan Peter, dispus să doneze casa bunicilor Facultăţii de Litere. Alături de aceşti oameni inimoşi, decanul Mircea Farcaş a găsit deschidere şi sprijin gratuit la doamna arhitect Laura Zaharia care a întocmit întreaga documentaţie în vederea obţinerii aprobărilor necesare reconstruirii, iar ing. Ioan Buda, a pus umărul la propriu, demontând şi montând gratuit casa ţărănească maramureşeană, asigurând şi transportul acesteia. Astfel, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, prin Facultatea de Litere din Baia Mare, a reuşit salvarea unei case tradiţionale, de peste 100 de ani de la dispariţie, manifestându-şi întreaga preţuire pentru cultura tradiţională românească, fiind un model, nu numai pentru mediul academic naţional, ci şi internaţional”, spun cei de la Centrul Universitar Nord.
H.D.