ÎN GRECIA – Se închid liceele și colegiile

Începând de luni, Grecia a decis să închidă liceele şi colegiile, ca parte a instituirii carantinei la nivel naţional pentru cel puţin trei săptămâni în speranţa stopării pandemiei de Covid-19, relatează AFP, potrivit Agerpres.

ÎN GRECIA – Se închid liceele și colegiile

Începând de luni, Grecia a decis să închidă liceele şi colegiile, ca parte a instituirii carantinei la nivel naţional pentru cel puţin trei săptămâni în speranţa stopării pandemiei de Covid-19, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Închiderea şcolilor ne afectează”, a declarat preşedintele Uniunii Profesorilor de gimnaziu, Theodoros Tsouchlos. Deoarece „învăţământul la distanţă nu poate înlocui prezenţa fizică a elevilor în clasă”, a afimat el, temându-se că închiderea liceelor şi a colegiilor în Grecia ar putea fi prelungită peste termenul de trei săptămâni.

Pentru acest al doilea lockdown strict decretat în mai multe ţări europene, majoritatea guvernelor au decis să menţină şcolile deschise, precum Franţa, Anglia, Germania şi Irlanda.

Însă, ca şi în primăvară, Grecia a decis să acţioneze preventiv şi să impună cursuri online pentru toţi elevii de colegiu şi liceu.

Doar grădiniţele şi şcolile primare vor rămâne deschise în Grecia. Preşedintele asociaţiei profesorilor greci, Thanasis Kikinis se întreabă pentru cât timp vor rămâne deschise „judecând după evoluţia virusului”, declarându-se „aproape sigur că şi şcolile primare se vor închide în curând”, ca şi la primul lockdown.

Până în prezent, „şcolile funcţionează fără să asigure condiţii sanitare adecvate în sălile de clasă supraaglomerate cu copii”, a declarat el pentru AFP.

Potrivit acestuia, numeroşi liceeni au pierdut deja materie în timpul primului lockdown din primăvară. Cel de-al doilea ar putea crea şi mai multe inegalităţi deoarece numeroşi elevi nu au nici wifi, nici calculator pentru învăţământul la distanţă, a afirmat el.

Peste 700 de elevi au fost testaţi pozitiv la Covid-19 în Grecia săptămâna trecută.

Un profesor de la un liceu din Atena, care nu purta mască în clasă, a fost condamnat miercuri la 12 luni de închisoare cu suspendare, relatează Agerpres.