IARĂȘI ÎN STRADĂ - Sanitas protestează în fața Guvernului

Sindicaliștii din Sănătate continuă seria protestelor. Astăzi, de la ora 11.00 se vor afla din nou în fața Guvernului.

IARĂȘI ÎN STRADĂ - Sanitas protestează în fața Guvernului

Sindicaliștii Sanitas ies astăzi din nou în stradă, în plină pandemie de coronavirus. Cu o zi înainte s-au întalnit cu ministrul Sănătății Nelu Tătaru, pentru noi discuții. Însă nici vorbă de fapte deocamdată. 

”Până la materializarea angajamentelor obținute astăzi, precum și a celor asumate la întâlnirile precedente, Federația SANITAS continuă protestele anunțate în urma Hotărârii Consiliului Național, respectiv 10 noiembrie a.c., va picheta Guvernul României! Împreună suntem mai puternici!”, precizează reprezentanții Federației Sanitas din Romania.

La protestul din fața Guvernului vor participa sindicaliști din mai multe județe din țară.